Alegeri europarlamentare 2019: Cine îi va succeda lui Juncker!

0
482

Germanul Manfred Weber, olandezul Frans Timmermans şi daneza Margrethe Vestager, sunt liderii celor trei mari grupuri politice din noul Parlament European, în urma alegerilor. De asemenea, ei sunt şi pretendenţii la succesiunea lui Jean Claude Juncker, în fruntea Comisiei Europene. Manfred Weber (46 ani), inginer de formaţie, originar din Bavaria, se consideră ca favorit întrucât Partidul Popular European (PPE) a rămas principala forţă politică în Parlament, deşi a pierdut aproape 40 de locuri. Preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi-a exprimat deja punctul de vedere, considerând că nu are nici experienţa, nici autoritatea necesară pentru a conduce Executivul bruxellez, şi pentru a fi un interlocutor al şefilor de stat şi de guvern. Frans Timmermans (58 ani), spitzenkandidatul social-democraţilor, doreşte o coaliţie pentru a contracara dreapta. Fost ministru de Externe al Olandei, şi prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, după 2014, nu este bine văzut nici de Polonia şi nici de Ungaria, dar nici de alte ţări membre UE. Margrethe Vestager (51 ani), membră a alianţei liberalilor, opinează că ar fi timpul ca funcţia de preşedinte al Comisiei Europene să fie încredinţată unei femei. Apreciată de Angela Merkel, ar putea profita de noua componenţă heteroclită a hemiciclului, pentru a-i înlătura pe Frans Timmermans şi Manfred Weber. Cărţile nu sunt făcute, cum se spune, şi francezul Michel Barnier (68 ani), poate juca un rol cheie. Membru PPE, fost în două rânduri comisar european, fost şef al diplomaţiei franceze şi în mai multe rânduri ministru în ţara sa, a avut mandatul de negociator pentru Brexit. Desemnarea viitorului preşedinte al instanţei executive a UE. Va avea loc, după negocierile de rigoare, printr-un vot în sesiunea plenară a Parlamentului European de la Strasbourg.