Conferința internațională #TCBL_2019

0
478

În perioada 28 – 29 mai se va desfășura la Iași Conferința TCBL, dedicată provocărilor majore cărora industria europeană de textile și confecții trebuie să le facă față în prezent. Evenimentul, a cărui deschidere va avea loc marți, 28 mai, ora 9.00, la Hotelul Internațional, sala Magnum, este organizat în cadrul proiectului TCBL – Textile and Clothing Business Labs, un proiect european major, finanțat prin programul european de cercetare și inovare HORIZON 2020, având ca scop relansarea industriei europene de textile și confecții prin reunirea eforturilor unei largi comunități de inovatori și producători dispuși să exploreze împreună noi modele de afaceri bazate pe cele șapte principii care definesc comunitatea TCBL: viabilitate, durabilitate, multiplicitate, deschidere, respect și responsabilitate.

“Ediția de anul acesta, intitulată Fashion Forward: connecting patterns for sustainability, are loc la Iași, unul dintre centrele europene majore pentru producția de îmbrăcăminte, asociația noastră, Reginnova NE, fiind coorganizator. Din acest motiv, obiectivul nostru este să surprindem energia tânără a industriei locale și capacitatea acesteia de a combina conceptele cheie TCBL – digital, human, circular, transparent – într-o nouă viziune, emergentă, pentru un viitor durabil al producției de textile pentru piața de modă” Caterina Ailiesei, CEO Asociația Reginnova NE.

Vor participa invitați de la nivelul organismelor de sprijin a industriei europene de textile și confecții, RegioTex  si Textile ETP, al administrației locale și instituțiilor specifice de învățământ și cercetare, partenerii în consorțiul TCBL, precum și companii care au aderat, pe parcursul implementării proiectului, la comunitatea TCBL.

Ca și în edițiile precedente din Huddersfield (2016), Atena (2017) și Prato (2018), sesiunile # TCBL_2019 oferă modalități diferite de a vedea, de a învăța și de a interacționa pe teme de importanță majoră pentru dezvoltarea sustenabilă a industriei de textile și confecții:

  • Noile tehnologii și tendințe care modelează inovarea în zilele noastre, conectând-o cu sustenabilitatea
  • Noile direcții ale dezvoltării industriale, determinate de alegerile consumatorilor și creșterea dorinței de personalizare în modă, de nevoia de a ne proteja mediul și stilul de viață
  • Rezultatele concrete obținute de comunitatea TCBL din întreaga Europa și impactul acestora asupra modelelor lor de afaceri.

Cu această ocazie, va fi lansată Fundația TCBL, moment cheie care marchează încheierea celor patru ani de implementare a proiectului. Fundația TCBL este menită să asigure continuitatea activităților derulate de cei 23 de parteneri ai consorțiului și dezvoltarea acestora, astfel încât să nu se piardă rezultatele obținute, ci mai degrabă să se consolideze printr-o structură stabilă, capabilă să lanseze noi inițiative, aliniate la direcțiile strategice identificate în proiectul TCBL.