Particule de praf saharian vor ajunge deasupra României în intervalul 23-28 aprilie

0
435

Circulaţia aerului, preponderent din sector sudic, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană, înspre sudul, centrul şi estul Europei, inclusiv în România, conform Ministerul Mediului.

“Administraţia Naţională de Meteorologie informează că, în perioada 23 – 28 aprilie, circulaţia aerului, preponderent din sector sudic, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană, înspre sudul, centrul şi estul Europei. În această perioadă, va ploua temporar în regiunile de la sud şi vest de ţara noastră, iar ploile vor determina depunerea prafului, astfel încât concentraţia particulelor de praf care urmează a ajunge deasupra României va fi redusă”, notează sursa citată.

Potrivit meteorologilor, depunerile din România vor putea fi observate în zonele şi intervalele cu ploaie, cel mai probabil în cursul zilei de 23 aprilie şi în noaptea de 23 spre 24 aprilie în regiunile vestice, nord-vestice şi la munte, iar spre finalul săptămânii mai ales în jumătatea de vest a ţării.

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informarea emisă marţi. (Sursa: Mediafax)