„Plantăm fapte bune în România” a încheiat cel mai reușit sezon de împădurire din istoria proiectului, potrivit unui comunicat de presă. 170.000 de puieți au fost plantați pe o suprafață de 40 de hectare, cu ajutorul celor 6.500 de voluntari care au dedicat naturii timpul și energia lor. Acțiunile au avut loc în localități din 18 județe, între care și Dolj.
Este vorba despre Fântânele – județul Arad, Topoloveni – județul Argeș, Moinești – județul Bacău, Jegălia – județul Călărași, Mihail Kogălniceanu – județul Constanța, Șotânga – județul Dâmbovița, Grecești – județul Dolj, Cuza Vodă – județul Galați, Negomir – județul Gorj, Tătaru – județul Prahova, Dobrotești – județul Teleorman, Cralovăț – județul Timiș, Mihăiești – județul Vâlcea, Sârbi – județul Bihor, Merei – județul Buzău, Beriu – județul Hunedoara, Sohodol și Roșia Montană – Cluj, Bucium și Avram Iancu – județul Alba.
„Perioada de plantare din primăvara anului acesta a fost cea mai reușită din istoria proiectului nostru (început în 2011), din punct de vedere al cifrelor finale (număr de puieți plantați, voluntari, parteneri etc.). Dacă anul trecut, în toamnă, seceta prelungită a determinat anularea acțiunilor de plantare pentru martie-aprilie 2019, acum vremea a fost ideală pentru acțiunile de împădurire. Având sprijinul ei, împreună cu toți voluntarii și partenerii noștri am pus începuturile a 40 de ha de pădure. Acum suntem pregătiți pentru perioadele de îngrijiri necesare plantațiilor noi, pe durata verii”, a declarat Marin Toma, președinte „Plantăm fapte bune în România”.
Partenerii naționali ai inițiativei sunt: JYSK, Bergenbier și Dedeman. Alături de ei, susțin financiar inițiativa Celco, Daikin, FAN Courier, Groupe Renault România, Kaufland SIXT, UniCredit Consumer Finance și Unilever.
Participă cu voluntari: ACCACE, Alka, Austral, Barlinek, BearingPoint, Biodeck, Cargill, Carmeuse, ADM, Cetelem, Flex, Imoteca.ro, Kellogg’s, Kitxenon, KMPG, Leroy Merlin, LIDL, Luxoft, Menatwork, Penny, Skanska, Sofidel, UnfieldPost, Vinci Energie și Wipro.