Eliza Peța-Ștefănescu, deputat PSD de Dolj: „Colegiul «Carol I» și cartierul de locuințe, preluate de guvern, sunt dovada că Bănia există la nivel central”

0
841
Eliza Peța-Ștefănescu, deputat PSD de Dolj: „Colegiul «Carol I» și cartierul de locuințe, preluate de guvern, sunt dovada că Bănia există la nivel central”
Colegiul Național „Carol I”, preluat de Compania Națională de Investiții, și cartierul de locuințe de pe strada Caracal, preluat de Agenția Națională pentru Locuințe, sunt lucrări de reabilitare, respectiv continuare a construcției, asumate de Guvernul României și de Partidul Social Democrat. După cum a explicat deputatul PSD de Dolj, Eliza Peța-Ștefănescu, aceste două proiecte sunt două dintre cele mai mari de care va beneficia Bănia, cu bani de la guvern. Totodată, ele reprezintă și dovada că municipiul este bine reprezentat la nivel central.
 Colegiul Național „Carol I”, simbol al învățământului craiovean și național, urmează să fie reabilitat prin programele CNI. Deși lucrările nu au fost scoase încă la licitație, întârzierea este întemeiată: ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu, a explicat, în vizita făcută la Craiova, că vechiul proiect va fi actualizat cu corpul de clădire care nu fusese inclus pentru reabilitare, astfel că întregul colegiu, monument istoric, va beneficia de reabilitare.
„Bucuria de a afla acest lucru a fost cu atât mai mare cu cât am absolvit studiile acestui colegiu și sunt convinsă că fiecare absolvent se gândește cu drag la perioada liceului și la profesorii care ne-au format caracterul. Dincolo de asta, efortul financiar al statului român pentru reabilitarea acestei instituții de prestigiu este cu atât mai mare cu cât, fără clădirea inclusă recent în proiect, costurile se ridicau la 83 de milioane de lei. Nu pot decât să aplaud această decizie și țin să menționez că fără insistențele colegilor mei parlamentari și, mai ales, ale senatorului Claudiu Manda, colegiul nu ar fi putut beneficia de aceste lucrări complexe”, a explicat deputatul PSD de Dolj, Eliza Peța-Ștefănescu.
Un alt proiect preluat de Guvernul României este cel al cartierului de locuințe de pe strada Caracal. Investiția, începută de Lia Olguța Vasilescu, nu a putut fi încheiată, din păcate, din cauza problemelor financiare ale firmei chineze ce obținuse contractul de lucrări. Acum, proiectul va fi dus la bun sfârșit de către ANL, informații despre locuințele disponibile în cartier fiind deja prezente pe site-ul oficial m.anl.ro.
„Constant, pe piață este nevoie de locuințe noi, iar asta se întâmplă inclusiv în Craiova, unde puterea de cumpărare a început să crească, odată cu majorarea veniturilor, făcută de actuala guvernare. Este nevoie de un cartier construit ca la carte, cu prețuri corecte pentru cumpărător, așa cum și-a dorit și Lia Olguța Vasilescu atunci când a demarat acest proiect pentru craioveni. Important este că investiția se va face și că oamenii se vor putea muta aici. Zona este excelentă, liniștită, cu acces la mijloacele de transport în comun, aproape de Parcul «Romanescu», și are un potențial imens. Sper ca licitațiile să își urmeze cursul și, cât mai curând, muncitorii să poată fi văzuți pe șantier. Cele două proiecte preluate de guvern sunt dovada că Bănia există la nivel central și că are oameni care se preocupă de soarta ei”, a mai punctat deputatul PSD de Dolj, Eliza Peța-Ștefănescu.
Conform site-ului ANL, complexul va cuprinde 23 de clădiri pentru apartamente, unele cu spații comerciale la parter, regimul de înălțime fiind P+10E. În interiorul complexului vor exista un număr total de 1.819 unități locative, adică 187 de garsoniere, 1.035 de apartamente cu două camere, 533 de apartamente cu trei camere și 64 de apartamente tip penthouse.