ÎCCJ: Un nou termen în dosarul lui Liviu Dragnea!

0
454

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă astăzi, într-un nou termen, apelul declarat în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, în care Liviu Dragnea a fost condamnat în prima instanţă la trei ani şi şase luni închisoare cu executare. Adrian Toni Neacşu avocatul Olguţei Şefu, fost director al DGASPC, a declarat pentru Mediafax că intenţionează să ceară amânarea procesului având în vedere că motivul principal de apel este reprezentat chiar de completurile specializate asupra cărora CCR ar urma să se pronunţe. Concret, avocaţii vor rejudecarea fondului cauzei de un complet de trei judecători de la ÎCCJ, specializat pe fapte de corupţie. Avocaţii mai menţionează că a fost constituit nelegal completul de trei judecători care a pronunţat decizia în prima instanţă. Dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman a fost amânat în mai multe rânduri, în urma controverselor vizând constituirea completurilor de cinci judecători.