În cadrul stagiunii „Colibri. ACTul 3”, desfășurată încă din anul 2014 la Teatrul „Colibri” din Craiova, Teatrul ACT din București va prezenta luni, 15 aprilie 2019, de la ora 19.00, spectacolul „Moș Nichifor”, după „Moș Nichifor Coțcariul” de Ion Creangă, cu Marcel Iureș și Ruxandra Maniu, regia Alexandru Dabija, costume Manuela Pungan. Pe aceeași scenă, spectacolul a fost prezentat în premieră în luna februarie a.c. Biletele, la prețul de 20 lei, se pot procura de la Agenția Teatrului „Colibri”, de luni până sâmbătă, între orele 10.00-19.00, iar duminica, în intervalul 10.00-13.00. Spectacolul nu este recomandat persoanelor cu vârsta sub 12 ani!
„Pe lângă umor și surprinzătoarea filosofie, opera lui Creangă are și o puternică dimensiune erotică. Oralitatea lui provocatoare a trecut în proză distilându-se într-o dramaturgie aluzivă, insinuantă și plină de umor. Moș Nichifor este un spectacol despre întâlnirea dintre două generații și confruntarea între două feluri de a vedea lumea: una conservatoare, ironic-tradiționalistă și una modernă, agresivă în fragilitatea ei”. (www.teatrulact.ro)