Șeful Parchetului European, numit după alegerile europarlamentare

0
430

Negocierile (runda a patra) între Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene privind numirea viitorului procuror-șef al Parchetului European nu au mai avut loc astăzi, așa cum propusese Consiliul. Următoarea rundă este așteptată acum după alegerile europarlamentare. Un reprezentant al Consiliului UE a declarat, pentru HotNews.ro, că nu se așteaptă la o altă rundă de negocieri înainte de alegerile pentru Parlamentul European, de la finalul lunii mai.

Pe 4 aprilie,  a avut loc ultima negociere, fără niciun rezultat. Atunci, negociatorul Consiliului a reamintit că Consiliul UE a acordat “un sprijin puternic” francezului Bohnert pentru șefia Parchetului UE.

Din partea Consiliului UE (în formatul COREPER) negociatori sunt ambasadoarea Finlandei, Marja Rislakki, ambasadorul Croației, Mato Škrabalo, și ambasadorul Portugaliei, Nuno Brito. Din partea Parlamentului European, negociatori sunt: Claude Moraes (preşedintele Comisiei LIBE, grupul S&D, britanic), Ingeborg Grassle (preşedinta Comisiei CONT, grupul PPE, germană) şi Judith Sargentini (vicepreşedinta Comisiei LIBE, grupul Verzilor, olandeză). (Hotnews)