Spectacolul „Chirița în Iași”, în premieră la Teatrul „Colibri”

0
608

Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” pregătește, în această perioadă, cea de-a treia premieră a anului: „Chirița în Iași”, de Vasile Alecsandri, în regia lui Beczásy Balázs Áron, cu scenografia de Judit Dobre-Kóthay (asistent scenografie: Gyopár Papp), pe muzica lui Bakk-Dávid László.

Spectacolul îi are în distribuție pe actorii Alla Cebotari, Mugur Prisăcaru, Alis Ianoș, Geo Dinescu, Daniel Mirea, Emanuel Popescu, Cosmin Dolea, Adriana Ioncu, Oana Stancu,  Ionica Dobrescu, Robert Iovan și Marin Fagu.

Premiera va avea loc vineri, 19 aprilie 2019, ora 19.00, spectacolul fiind recomandat publicului cu vârsta peste 10 ani. Biletele, la prețul de 10 lei, se pot achiziționa de la Agenția teatrului (tel.: 0251.412.473) de luni până sâmbătă între orele 10.00-19.00, iar duminica, în intervalul 10.00-13.00.

Până la premieră, publicul este așteptat la sediul teatrului, din Calea București nr. 56, la reprezentațiile „Pinocchio” (sâmbătă, 13 aprilie, ora 18.00), „Ursul păcălit de vulpe” (duminică, 14 aprilie, ora 11.00, „Prietenii Motanului Încălțat” (sâmbătă, 20 aprilie, ora 18.00) și „De-a capra cu trei iezi” (duminică, 21 aprilie, ora 11.00).