Nimeni nu mai înţelege ce doresc britanicii, încât coşmarul tragic-comic deja descumpăneşte. O rămânere în UE nu se doreşte din partea Parlamentului britanic. Un Brexit dur, nu se doreşte. Un aranjament, model norvegian, de asemenea nu se doreşte. Un nou referendum, nu. O Uniune Vamală, poate, dar mai degrabă nu.
În tot acest timp, Uniunea Europeană asistă neputincioasă la gesturile Theresey May, care pare imperturbabilă. Referendumul din 2016 privind Brexitul a fost privit ca o ameninţare la adresa Europei. Dar nicio ţară nu a fost tentată să urmeze funesta experienţă a Albionului. În faţa Londrei, cei 27 nu s-au divizat. Dimpotrivă.
Au rămas împreună, solidari, de la Macron la Orban, de la Tsipras la Merkel, de la populiştii italieni, la democraţii nordici. Brexitul rămâne sindromul unei maladii care afectează Europa. O maladie cu cauze multiple: stagnarea economică, ascensiunea naţionalismelor, opacitatea instituţiilor, tot mai rupte de cetăţeni, neputinţa celor 27 în faţa blocajelor de reglementări în zona monetară ş.a.m.d.
La 26 martie a.c. Brexitul trebuia să aibă loc. Liderii europeni au acordat o amânare până la 12 aprilie. Într-un summit excepţional, prevăzut pentru 10 aprilie a.c., aceştia se reunesc din nou la Bruxelles.
O amânare până la 22 mai ar impune ca Regatul Unit să participe la alegerile europene, prevăzute a se derula între 23 şi 26 mai, ceea ce guvernul britanic vrea să evite. Într-o discuţie pe care a avut-o, ieri, premierul britanic, Theresa May, cu liderul opoziţiei laburiste, Jeremy Corbyn. S-a căutat un compromis care să permită Londrei părăsirea Uniunii Europene, totuşi, cu un acord.
Discuţiile au fost considerate constructive şi atât. Camera Comunelor a probat în noaptea de miercuri spre joi o moţiune prin care obligă guvernul Theresa May să solicite amânarea retragerii Marii Britanii din UE pentru a se evita producerea unui Brexit fără acord.
Proiectul de lege iniţiat de laburista Yvett Cooper a fost aprobat la limită cu 313 voturi „pentru” şi 312 voturi „contra”.
