Alegeri municipale în Turcia: AKP pierde Ankara şi s-ar putea şi Istanbulul!

0
488

Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP – islamo-conservator) a pierdut, ieri, în alegerile municipale, Ankara şi s-ar putea şi Istanbulul, plămânul economic şi financiar al ţării. De 25 de ani, cele două mari oraşe ale ţării erau fiefuri ale AKP. Potrivit agenţiei de presă Anatolia, candidatul comun al partidelor de opoziţie CHP (Partidul Republican al Poporului, social-democrat) şi IYI (Partidul Bun), Mansur Yavas s-a impus la Anakara cu 50,9% din voturi, în faţa candidatului Mehmet Ozhaseki (47%), din partea AKP. La Istanbul, centrul economic şi demografic al ţării, ex-premierul Binali Yildirim şi rivalul său Ekrem Imamoglu, revendică victoria, fiecare, după desfacerea a 98% din buletinele de vot. AKP ar mai pierdut Antalia şi Adana, două alte mari oraşe. Preşedintele Recep Tayiip Erdogan a declarat că perioada care se deschide va fi consacrată reformelor economice şi luptei contra terorismului. Campania pentru acest scrutin a demonstrat că două coaliţii puternice se confruntă pe scena politică: de o parte AKP şi aliatul ultra-naţionalist MHP, iar de cealaltă parte social-democraţii din CHP şi partidul de dreapta IYI, susţinute de pro-kurzii HDP (Partidul Democratic al Poporului).