O lecţie, pentru alţii, a E.S. David Saranga!

0
542

Carismaticul ambasador al Israelului la Bucureşti, E. S. David Saranga, primit cu multă simpatie, şi pentru faptul că mai lucrase în urmă cu nişte ani în cadrul ambasadei menţionate, rămâne plăcut prin eleganţă, sobrietate şi înţelepciunea probată în orice ocazie. Într-un interviu recent, acordat celor de la revista „Capital”, E. S. David Saranga a spus mai multe lucruri, cu bunăvoinţă sinceră, nuanţând en passant câteva practici, deloc diplomatice, pe care nu le împărtăşeşte deloc. „Israel consideră că România este o ţară suverană, este o democraţie şi aveţi toate instituţiile democratice, de ce să vă criticăm sau să intervenim în problemele voastre interne”, se întreabă cu firească nedumerire domnul ambasador. Şi adaugă reflexiv: „Credeţi că noi am fi fericiţi ca România sau altă ţară să intervină în ceea ce se întâmplă în Israel?”. E. S. David Saranga este perceput, neîndoielnic, comportându-se ca atare, drept un ambasador de carieră cu consistentă activitate anterioară, legitimat să sugereze, cu discreţie, că „alţii” fac şi ceea ce nu trebuie, deşi „democraţia înseamnă opţiunea electorală a fiecărui popor”. Lecţia E. S. David Saranga nu face din păcate prozeliţi, şi exemplul cel mai recent îl oferă doamna Ambasador al Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti, Stella Ronner Grubacic, care ieri-dimineaţă a avut o întâlnire cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, acesta făcând ulterior precizarea că „solicitarea era mai veche, dar din varii motive amânată”. Potrivit celor apărute în presă, doamna Stella Ronner Grubacic şi-a exprimat îngrijorarea la posibilitatea adoptării „astăzi sau mâine” a unei OUG privind modificarea Codului Penal, despre care are cunoştiinţă. „Noi ne-am mai exprimat îngrijorarea şi în trecut, este parte a unui dialog continuu, am avut deja câteva întâlniri şi discuţii cu ministrul Justiţiei”. Doamna Stella Ronner Grubacic a fost anterior ambasadorul ţării sale în Croaţia, unde a avut preocupări asidue legate de drepturile homosexualilor. Fireşte, o problemă deloc uşor surmontabilă. Potrivit CV-ului nu are studii juridice, dar de bună seamă ştie cum stau lucrurile şi „speră că îngrijorările sale au fost înţelese şi vor fi luate în consideraţie”. Ceea ce se omite, premeditat, şi de alţi şefi de misiuni diplomatice, este că România este o ţară suverană, membră a UE şi NATO cu aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi celelalte state. Că doreşte doamna ambasador să exceadă prerogativele diplomatice consfinţite prin Convenţia de la Viena, cu privire la relaţiile diplomatice, din 18 aprilie 1961, ratificată de România în 1968, este totuşi prea mult. Dar totuşi o nedumerire stăruie, dacă preocupările sale vizează precumpănitor situaţia din Justiţie. La ora întâlnirii cu ministrul român Tudorel Toader, exista deja dat publicităţii un comunicat integral al UNJR, în urma întâlnirii consultative de la Palatul Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis. Şi iată cum sună punctul 1: „Situaţia Justiţiei din România, anterioară legilor Justiţiei, a fost marcată de ingerinţa serviciilor de informaţii, fapt ce a încălcat în mod direct şi extrem de grav independenţa Justiţiei. UNJR a susţinut că imaginea de linişte din sistemul judiciar, invocată de preşedintele României, nu a însemnat că Justiţia funcţiona fără probleme”. Situaţia din acest „teritoriu” este într-adevăr extrem de tensionată, magistratură apărând ca scindată între judecători şi procurori ce împărtăşesc opinii şi poziţii ce par ireconciliabile. Să ne înţelegem: Olanda este o ţară iubită de români, din atâtea şi atâtea motive. Şi unul dintre ele este tenacitatea şi inventivitatea olandezilor, în toate domeniile de activitate. Olanda este faimoasă pentru artiştii săi cunoscuţi în domeniul artelor (Rembrandt, Van Gogh, Mondriaan, Appel), muzeele, expoziţiile şi festivalurile remarcabile, brânzeturile sale inegalabile şi horticultura ei intensivă, excelând la nivel mondial în exportul de bulbi, flori şi legume de calitate. Doamna Stella Ronner Grubacic tratează România, fiindcă lasă această impresie, ca o ţară care s-a aflat „cândva” sub administraţia Olandei, căreia îi duce grija în continuare, şi sentimentul este cel puţin bizar. Nu vrem să ne imaginăm cum ar fi privit ambasadorul român la Haga, Brândușa Ioana Predescu, dacă s-ar arăta îngrijorată – dăm un exemplu – de rezultatul recentelor alegeri regionale din Olanda, care periclitează situaţia guvernului condus de Mark Rutte.