Lansare de carte la Biblioteca Județeană

0
540

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” va găzdui joi, 28 martie 2019, începând cu ora 16.30, în Sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumului „Odisee în zigzag”, autor Marilena Tiugan. Invitați: Anca Șerban și Maria Dinu. Evenimentul va fi moderat de Petrișor Militaru.

Marilena Tiugan s-a născut la 18 ianuarie 1953 și este licențiată a Facultății de Filologie-Istorie din cadrul Universității din Craiova (1976). A publicat trei volume de versuri: „Clepsidra îngerului” (2008), „Din arierplanul unui surâs” (2013) și „Colivia cu aripi” (2018). De asemenea, este autoarea romanelor „Trenul de zăpadă” (2013), „Dincolo de plopi” (2016) și „Zborul păpădiei” (2016), respectiv volumului de proză scurtă „Scrisorile unei necunoscute „(2016).

Acest volum de versuri al Marilenei Tiugan este, ca orice explorare lirică a universului interior, o odisee, însă ca orice călătorie de auto-descoperire ea este și labirintică, zigzagată, oscilantă, se face în salturi fiindcă «viața e un fel de mers pe sârmă» (prezență). Stilul poeziei este confesiv, tonul este nostalgic, iar ceea ce echilibrează sufletul trecut prin atâtea încercări este o permanentă încredere spirituală în forța umană care nu face decât să reflecte virtuțile Creatorului. Un autentic sentiment religios (în sensul etimologic al termenului) și cumva natural traversează volumul și devine firul roșu al Ariadnei cu care autoarea se identifică și care o ajută să treacă dincolo de «valea cu himere» pe care fiecare dintre noi și-o creează și pe care, treptat, trebuie să o lase în urmă…”. (Petrișor Militaru)