Misiunea antiteroristă „Sentinelle” mobilizată pentru actul XIX al „vestelor galbene”!

0
386

Edouard Philippe, premierul Franţei, şi-a anulat deplasarea în Guyana, după violenţele „vestelor galbene” de sâmbăta trecută, iar misiunea antiteroristă militară „Sentinelle” va fi mobilizată, pentru a ranforsa sâmbătă 23 martie a.c., – când sunt prevăzute noi manifestări de stradă -, forţele de ordine, în vederea protejării sediilor instituţiilor publice şi a altor „puncte fixe”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvând al Guvernului, Benjamin Griveau. Iniţiativa aparţine preşedintelui Emmanuel Macron, enunţată în Consiliul de miniştri, menită a permite forţelor de ordine să se concentreze pe restabilirea ordinii publice. Operaţiunea „Sentinelle” reprezintă o mobilizare fără precedent a armatei pe teritoriul naţional după războiului din Algeria. Militarii protejează în Franţa siturile religioase (sinagogi şi moschei), dar şi alte locuri expuse riscului terorist, precum aeroporturile şi muzeele frecventate de turişti.