Ministrul Sănătăţii spune că ar putea fi adus în România din Cuba un medicament împotriva cancerului pulmonar

0
511

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că a avut o discuţie cu vicepreşedintele Cubei, cu ministrul Sănătăţii şi ministrul de Finanţe din această ţară privind încheierea unui acord prin care ar urma să se aducă în România un medicament împotriva cancerului pulmonar.

“Este vorba despre un medicament împotriva cancerului pulmonar. Există mai multe tipuri de medicamente împotriva cancerului pe care cubanezii le produc, dar pe mine personal şi pe domnul ministru Teodorovici ne interesa un tip anume care, foarte interesant, este în studii clinice în America, deşi americanii au embargou. Au impus un embargou şi totuşi acest vaccin este în studii clinice în America. (…) Am avut o discuţie cu partea cubaneză, cu vicepreşedintele Cubei, cu ministrul Sănătăţii, ministrul de Finanţe de acolo şi am agreat un acord (…). Acordul a fost agreat de MAE şi de Ministerul de Externe cubanez urmează să stabilim data când ne vom duce să îl semnăm acolo împreună cu procedura prin care vom putea aduce aceste medicamente în România”, a declarat Sorina Pintea, marţi seara, la România TV.
Potrivit acesteia, România va trebui să aştepte până când acel medicament va trece de perioada de studii clinice, proces care ar putea dura aproximativ un an. (Agerpres)