Locuințele ANL de la Potelu au picat la vot

0
519

Consilierii municipali au fost convocați, ieri, într-o ședință extraordinară, care a avut un singur proiect de hotărâre pe ordinea de zi, și anume o propunere de modificare a unei hotărâri de consiliu mai vechi care prevedea ca locuințele ANL de la Potelu să fie construite cu 23,99 milioane de lei, în loc de 19,37 milioane de lei.

Proiectul de hotărâre a căzut, însă, la vot, fiind pentru prima dată după o lungă perioadă de timp când o propunere a executivului să nu întrunească numărul necesar de voturi. Consilierii PNL au votat împotriva acestui proiect, iar un consilier ALDE, Dumitru Mănescu, s-a abținut. Cum însă nici social-democrații care dețin majoritatea nu au fost prezenți toți în sală, proiectul de hotărâre nu a reușit să adune numărul de voturi, președintele de ședință anunțând că propunerea municipalității nu a trecut la vot.

Costuri cu 4 milioane de lei mai mari

Potrivit proiectului de hotărâre aflat pe ordinea de zi, cele 64 de locuințe ANL – apartamente cu două camere și garsoniere – care urmează să fie construite la Potelu ar urma să coste 23,99 milioane de lei, în loc de 19,37 milioane de lei, cât s-a aprobat inițial, printr-o hotărâre de consiliu din 2018. În raportul care însoțește proiectul de hotărâre se spune că noul deviz de plată a fost întocmit de municipalitate și supus votului CLM Craiova în urma unei solicitări a Agenției Naționale de Locuințe (ANL).

Executate în 20 de luni

Autoritățile susțin că reprezentanții Consiliului de Administrație (CA) al ANL au stabilit, printr-o hotărâre de la începutul acestui an, ca valoarea de referinţă necesară realizării construirii de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, prin programul guvernamental, să fie actualizată. În documentație se mai spune că toate cheltuielile ce se vor efectua pentru construcția acestor imobile se vor face de la bugetul de stat. O altă modificare care a intervenit față de prima hotărâre de consiliu se referă și la durata de execuție a locuințelor, care se schimbă de la 11 luni la 20 de luni.

Vor fi construite 64 de apartamente

Într-o primă etapă, se vor ridica 64 de locuințe, care vor fi împărțite două etape, cu câte 32 de apartamente fiecare. Va fi vorba de două imobile de locuit, compuse din parter, trei etaje și pod nelocuibil. „Soluția de rezolvare a partiurilor de locuințe, compartimentarea spațiilor interioare, a fost gândită de către proiectant în sensul rezolvării funcționale a legăturilor din zona de zi (camera de zi, bucătărie, logie) pe de o parte și cele din zona de noapte (dormitor, baie), pe de altă parte”, este descrisă schița interiorului fiecărui apartament. La subsolul fiecărui bloc va fi instalată o centrală termică.

Peste 700 de cereri de locuințe din partea tinerilor

Potrivit datelor oficiale, un număr de 712 dosare de locuințe pentru tinerii care îndeplinesc condițiile pentru înscrierea în programele ANL, respectiv au vârsta pâna în 35 de ani și dețin loc de muncă în Craiova. „Întrucât fondul de locuințe a fost epuizat în perioada 2003-2009, prin repartizarea acestora persoanelor care au formulat cereri și care au îndeplinit condiții de acces, singura posibilitate de soluționare a solicitărilor rămase nesoluționate este redistribuirea locuințelor rămase vacante pe perioada exploatării acestora în regim de închiriere, dar acestea sunt insuficiente față de raportul mare de cereri aflate în evidențele primăriei Craiova”, se argumentează de către autorități necesitatea acestor noi locuințe.