Olanda: Cel puțin un mort și mai mulți răniți, într-un atac terorist la Utrecht

0
465

Un atac terorist, într-un tramvai, în centrul liniștitului oraș olandez Utrecht, a făcut cel puțin un mort și mai mulți răniți, anunță agențiile de presă. Poliția a deplasat o unitate anti-teroristă la fața locului. De asemenea, mai multe elicoptere medicale au fost deplasate. Un perimetru de securitate a fost instalat și cercetările sunt în curs. Pentru moment, faptele sunt neclare. Cotidianul olandez „Algemeen Dagblad” relatează că persoane prezente în garnitura de tramvai au povestit cum un bărbat a degajat o armă și a tras asupra mai multor persoane. Autoritățile olandeze au ridicat la 5, cel mai înalt, nivelul de amenințare teroristă din regiune. Școlile au fost închise. Primul ministru olandez, Mark Rutte, s-a arătat profund îngrijorat, dispunând imediat ranforsarea măsurilor de securitate, la toate instituțiile publice, inclusiv sediul guvernului.