Un bărbat şi o femeie, din Craiova, căutaţi pentru trafic internaţional de droguri

0
500

Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii din Craiova, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au descoperit şi indisponibilizat 3,4 kg de canabis şi 80 g de rezină de canabis (haşiş). Drogurile erau destinate pieţei din Craiova, urmând să fie valorificate către diverşi consumatori, contra unei sume cuprinse între 70 şi 100 de lei/g. În cauză, procurorul care se ocupă de dosar, din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, a solicitat arestarea preventivă în lipsă a unui bărbat de 28 de ani şi a unei femei de 24 de ani, ambii din Craiova, persoane care se sustrag cercetărilor. La data de 12 martie, instanţa de judecată a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, pe numele celor două persoane bănuite de comiterea infracţiunii de trafic internaţional de droguri. Acţiunile s-au desfăşurat cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.