Parlamentul European decide dacă va relansa negocierile comerciale cu Statele Unite

0
431

Parlamentul European, reunit într-una din ultimele sesiuni plenare din această legislatură, la Strasbourg, urmează să decidă astăzi dacă va susține lansarea negocierilor comerciale cu Statele Unite ale Americii. Deși majoritatea susține că inițierea discuțiilor este în interesul cetățenilor și companiilor europene, deoarece ar reduce tensiunea relațiilor comerciale dintre UE și SUA, există voci care nu vor să poarte nicio discuție cu Administrația lui Donald Trump.

În cadrul dezbaterii care a precedat acest vot, dezbatere la care a participat și Comisarul European pentru Comerț, Cecilia Malmström, eurodeputatul PSD Victor Boștinaru, vicepreședintele Grupului S&D pentru politică externă, a făcut un apel la negociere și dialog cu Statele Unite pentru a evita introducerea de noi tarife și perpetuarea războiului comercial.

Conform eurodeputatului Victor Boștinaru: „Cu toții suntem de acord că relația transatlantică se confruntă cu un număr important de provocări și întreruperi pe termen scurt. Rămân totuși convins că, pe termen lung, principiile fundamentale rămân și trebuie să rămână puternice. 

Este important astăzi ca Uniunea Europeană să ia toate măsurile necesare pentru protejarea pieței interne a UE, a lucrătorilor și a industriilor noastre, ceea ce înseamnă a fi ferm și rapid pentru a contracara orice noi tarife și măsuri adoptate de Administrația SUA, dar, în același timp, pentru a ameliora tensiunile și pentru a evita un război comercial care ar putea afecta foarte mult ambele părți. Ei bine, nu există o modalitate mai bună de a evita noi tarife decât prin dialog și negocieri.

De aceea, am încredere că Comisia face ceea ce trebuie, salut eforturile depuse de președintele Junker și de comisarul Malmström și susțin începerea unor negocieri sectoriale limitate cu Statele Unite.” 

Totodată însă, eurodeputatul Victor Boștinaru a subliniat și importanța strategică a relației transatlantice, concluzionând intervenția sa cu o interpelare adresată Comisiei Europene: „Voi încheia însă cu o întrebare, doamnă Comisar Malmström: Dacă spunem „nu” discuțiilor cu Statele Unite, atunci cui îi vom spune „da” în viitor?”.