20 martie, data negocierilor dintre Consiliul UE și PE pentru șefia Parchetului European

0
431

Consiliul UE ar fi propus Parlamentului European ca pe 20 martie să fie întâlnirea pentru o primă rundă de negocieri cu echipa PE , în vederea unei decizii privind şefia Parchetului European, pentru care candidează şi Laura Codruţa Kovesi. Sunt discuţii în Parlamentul European conform cărora Consiliul UE ar fi propus data de 20 martie, însă la momentul acesta Parlamentul nu a dat un răspuns şi nu se ştie încă data primei negocieri, a afirmat, joi, pentru MEDIAFAX, europarlamentarul PSD Gabriela Zoană. Echipa de negociere a Parlamentului European este compusă din preşedintele şi vicepreşedintele Comisiei LIBE, Claude Moraes şi Judith Sargentini, preşedintele Comisiei CONT, Ingeborg Grassle (grupul PPE). (Sursa: Mediafax)