De ziua maghiarilor, Ştiinţa joacă în Ţinutul Secuiesc: „Ştim că vor să ne bată cu orice preţ”

0
463

Sepsi este cunoscută drept o echipă „vasală CFR-ului”, în faţa căreia a pierdut mereu, iar de când Neagoe a preluat-o, a creat mari probleme alb-albaştrilor

Sepsi Sf. Gheorghe – Universitatea Craiova este meciul care deschide etapa a doua a play-off-ului, mâine, de la ora 20.30. Pe lângă jocul bun etalat în acest campionat de echipa din Ţinutul Secuiesc, mai sunt câteva motive de îngirjorare pentru olteni, unele identificate şi de alb-albaştri. Antrenorul Eugen Neagoe cunoaşte foarte bine echipa Craiovei şi are o ambiţie suplimentară de a câştiga împotriva Universităţii, unde şi-ar dori să antreneze, fără îndoială. De altfel, de la venirea lui „Geană” la Sepsi, Ştiinţa a avut mari probleme în duelurile cu acest adversar. În primul, din sezonul trecut, s-a impus abia pe final, dintr-o lovitură liberă executată de Gustavo, pe al doilea l-a cedat cu 1-0, dar ar fi putut să piardă mai drastic, conform jocului, iar al treilea s-a terminat la egalitate, scor 1-1, dar oaspeţilor li s-a anulat un gol valabil în ultimul minut de joc. Cei de la Sepsi vor fi supermotivaţi şi pentru că vineri, 15 martie, este Ziua maghiarilor de pretutindeni, iar în Ţinutul Secuiesc va fi sărbătoare. Nu în ultimul rând, este primul meci din play-off pe teren propriu pentru echipa din Covasna, despre care se spune că este una „vasală” CFR-ului, Sepsi pierzând fără drept de apel toate duelurile cu formaţia din Gruia, trei dintre ele disputate în ultimele două săptămâni. Această teorie a fost alimentată şi de modul cum Sepsi a evoluat în perioada de superioritate numerică contra CFR-ului, deşi era condusă cu 2-1 nu a intrat practic în careul gazdelor.

Mangia: „Trebuie să mergem cu personalitate mare”

Antrenorul oltenilor, Devis Mangia, a prefaţat disputa într-o conferinţă de presă: „Va fi un meci important, dificil, este primul pentru ei din istorie în play-off acasă. Sepsi este o echipă valoroasă, de calitate, pregătită bine. Antrenorul lor vrea să câştige neapărat împotriva Craiovei pentru că este oltean? Nu, cred că el vrea să câştige orice meci, indiferent de adversar. Respectăm toţi jucătorii lor, nu doar pe Tandia, au mulţi jucători de calitate. Declaraţiile lui Bancu la adresa celor de la Sepsi sunt episod închis, el şi-a cerut scuze deja. Trebuie să mergem cu personalitate mare şi să facem maxim. Martic este accidentat, iar Fedele şi Meza Colli sunt în afara lotului, nu este vorba neapărat de un conflict cu ei, ci de o decizie a mea şi a clubului”.

Devis Mangia a glumit pe seama promisiunii lui Mihai Bobonete, de a oferi maşina proprie, un Ford Mustang, vopsită în culorile Ştiinţei şi cu acronimul UCV la numărul de înmatriculare, lui Mateiu, Bancu sau Pigliacelli, în cazul câştigării titlului. „Nu e bine să dea maşina unui jucător, că se supără ceilalţi din lot, mai bine să dea maşina antrenorului şi gata, este mai simplu!” a spus Mangia.

Antrenorul italian a comentat şi revenirea lui Sorin Cârţu la Universitatea: „Din punct de vedere tehnic nu s-a schimbat nimic, eu sunt în continuare antrenorul echipei. Sorin Cârţu nu a discutat cu jucătorii, doar eu am vorbit cu el. Sper că va fi talisman pentru titlu, dar primii care trebuie felicitaţi dacă se câştigă ceva sunt jucătorii. Nu antrenorul, nici altcineva, ci jucătorii”.

Acka: „Nu am trădat Craiova, am avut un conflict cu Gigi Mulţescu”

Ivorianul Stephane Acka a fost prezentat la revenirea în Bănie, stoperul de 28 ani urmând a purta numărul 26, după ce a avut 3 pe echipament în „mandatul” trecut. Stoperul a prefaţat duelul de la Sf. Gheorghe şi a vorbit şi despre reîntoarcerea sa la Craiova, spunând că plecarea a fost cauzată de o dispută cu antrenorul de atunci, Gigi Mulţescu, în acel scandal fiind implicaţi şi Madson, Kay şi Nuno Rocha.

„Va fi un meci greu la Sf. Gheorghe, este şi ziua maghiarilor de pretutindeni şi cei de la Sepsi vor face totul să ne bată, dar noi vom merge să facem un meci bun, cu respect pentru adversar dar şi cu responsabilizare din partea tuturor. Sunt fericit că m-am întors acasă, mi-am dorit asta, deşi au fost discuţii şi cu alte echipe. Craiova s-a schimbat în bine faţă de acum doi ani, domnul Mangia a făcut treabă foarte bună, a luat locul 3 anul trecut, acum echipa este pe 2, s-a câştigat  Cupa României, acum suntem în semifinale. Este şi stadionul nou, suporterii vin în număr mare, lumea iubeşte fotbalul şi este o atmosferă foarte frumoasă. În plus, atât domnul Mangia, cât şi alţi coechipieri vorbesc limba italiană. Am revenit pentru a face performanţă, trebuie să ne batem pentru ambele trofee anul acesta. Fizic sunt OK, când o să vină rândul meu să joc voi da totul pentru echipă. Când am plecat nu am vrut să trădez echipa, dar am avut un conflict cu domnul Mulţescu, pe care însă îl respect ca om şi ca antrenori. Unii suporteri s-au supărat pe mine, alţii mi-au transmis mesaje de încurajare, dar eu voi da totul pe teren pentru Craiova” a spus Acka.