Publicul craiovean este invitat să (re)vadă faimoasa pisă soresciană „Iona” scrisă de Marin Sorescu, de această dată avându-l în rolul principal pe actorul Eugen Titu. Producție a Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, spectacolul va avea loc joi, 21 martie 2019, de la ora 19.00, la Sala „Ion D. Sîrbu” a Teatrului Național din Craiova. Conceptul scenografic îi aparține lui Mihai Țopescu, iar proiecțiile video sunt realizate de Florin Rotaru. Biletele costă 20 lei și sunt disponibile la Agenția teatrală și pe platforma online ebilet.tncms.ro.
„Eugen Titu își dă măsura maturității sale artistice printr-o interpretare de zile mari. Folosind scenografia concepută de marele artist Mihai Țopescu, Eugen Titu și personajul său duc o bătălie contra defetismului și a morții, într-o montare care ajunge imediat la inima publicului. Viața este o luptă, iar Iona interpretat de Eugen Titu ne convinge că lupta nu este pierdută decât atunci când crezi că n-o mai poți duce: pe apă, în aer, pe pământ și, mai straniu ca oricând, în burta unui monstru care pare că a înghițit lumea. Lumea lui Iona contra lumii întunericului din toate epocile”, se precizează într-un comunicat de presă al Naționalului craiovean.
«Este o dramă neomodernistă publicată în anul 1968 în revista „Luceafărul”. „Iona” face parte din trilogia „Setea muntelui de sare”, alături de alte două drame – „Paracliserul” și „Matca”. Din punctul meu de vedere, titlul reprezintă setea de adevăr, cunoaștere și comunicare, reconstituie căile de care omul are nevoie pentru a ieși din absurdul vieții și automatismul istovitor al existenței umane, iar cele trei drame reprezintă meditații parabole realizate prin ironie. Iona este omul în condiția lui umană, în fața vieții și a morții. Separând cuvântul Iona în două particule rezultă: IO – Domnul și NA – eul», spune Eugen Titu, care este actor al Teatrului Național din Craiova din anul 2003.
Publicul l-a putut vedea aici în numeroase roluri, în spectacole precum „Familia Tot” de Örkeny István (regia Bocsardi Laszlo), „Spargerea” după Răzvan Petrescu (regia Dragoş Alexandru Muşoiu), „Hoţi” de Dea Loher (regia Alina Rece), „Caligula” de Albert Camus (regia Laszlo Bocsardi), „Avarul” de Molière (regia Lászlo Bocsárdi) ș.a.