După toate aparenţele, alegerile europarlamentare (23-26 mai a.c.), considerate cele mai importante din istoria Europei, se vor derula într-un context destul de îngrijorător. Alimentat de ieşirea Regatului Unit din UE, care rămâne confuză, relaţiile marcate de încordare cu SUA, vântul în pupă pe care îl are extrema dreaptă, şi naufragiul stângii sau centru-stânga. Încât fractura între guverne sau partide populiste şi liberale este pregnant ilustrată şi întreţinută de Paris, Roma şi Varşovia. Moneda unică şi libera circulaţie rămân deocamdată singurul liant. Nu e mai puţina adevărat că atât Comisia Europeană, Parlamentul European, cât şi Consiliul European nu au reuşit să probeze flexibilitatea necesară, proiectând în schimb un deficit de transparenţă, de comunicare, democraţie şi un aparat administrativ greoi şi costisitor. Pe deasupra, o rigiditate neacceptată şi supărătoare. Reuniţi la Varşovia în zilele de 7 şi 8 martie a.c., liderii PPE au avut de rezolvat mai multe chestiuni legate de scrutinul din luna mai a.c., şi una dintre probleme a constituit-o atitudinea faţă de premierul ungar, Viktor Orban şi partidul său Fidesz, remarcat printr-o campanie anti-europeană şi închiderea Universităţii Europei Centrale. Pentru Manfred Weber, spitzenkandidat PPE, Fidesz a încălcat „linia roşie” şi excluderea din partidul condus de francezul Joseph Daul se află în discuţie după ce 12 partide membre au formulat solicitarea, care va fi votată la 20 mai a.c. O decizie tranşantă este dificil de luat, dintr-o serie întreagă de motive, neomiţându-se faptul că Viktor Orban a fost ales în patru rânduri consecutiv premier al Ungariei. Tot în discuţie s-a aflat şi viitoarea relaţie cu PiS, partid aflat la guvernare în Polonia. PPE contează pe alte două partide poloneze, Partidul Liberal al Platformei Civice (PO), fondat de Donald Tusk, şi Partidul Ţărănist (PSL), actualmente în opoziţie. Care refuză orice dialog cu PiS. De altfel, în Polonia rivalitatea între conservatorii PiS la putere şi liberalii PO divizează ţara. Manfred Weber ştie însă că pe primul loc la alegerile europarlamentare va veni… PiS, şi a reafirmat unitatea grupului evocând părinţii fondatori ai UE, creştin-democraţii, Robert Schuman şi Konrad Adenauer. O discuţie pe tema imigraţiei nu a fost făcută. Problema Viktor Orban este, cum spuneam, complicată: nu are relaţii avantajoase nici cu Annegrete Kramp-Karrenbauer, liderul CDU, şi această polemică internă, la nivelul dreptei europene, serveşte mai degrabă intereselor lui… Emmanuel Macron, care doreşte o platformă centristă şi eurofilă, declarând că „adversarul său la nivel european este PPE, care reprezintă Europa actuală, marcată de imobilism”. O îndepărtare a lui Viktor Orban, şi implicit Fidesz, nu ar putea fi în avantajul lui Manfred Weber, care ştie bine acest lucru. Membru al grupului de la Vişegrad, Viktor Orban este în război cu Bruxelles-ul, dar şi cu Emmanuel Macron, care îşi doreşte un grup propriu, în viitorul Parlament European. Recenta scrisoare a lui Emmanuel Macron, adresată „cetăţenilor Europei” a marcat de fapt ofensiva partidului „La Republique en marche”. Numai că Laurent Vasquez, liderul republicanilor francezi, acum în opoziţie, l-a taxat cu vehemenţă, considerând epistola drept sterilă şi că Franţa „trebuie mai întâi să se redreseze ea însăşi” şi că „în doi ani Emmanuel Macron nu a făcut niciun progres pe scena europeană”. Dreapta europeană tatonează, momentan, inclusiv o colaborare cu Matteo Salvini, liderul Ligii în Italia, cu condiţia ca acesta să devină un partener frecventabil pentru PPE, prin ameliorarea discursului. De fractura dreptei europene, principalul beneficiar nu poate fi decât Emmanuel Macron. Numai că Franţa nu este Europa, şi Europa nu se reduce la Franţa. Ceea ce i se reproşează Europei în momentul de faţă este birocraţia exacerbată înainte de toate şi faptul că funcţionarii săi numeroşi, extrem de costisitori (1% din PNB european) fac multe „jocuri”, în spatele uşilor închise. Deşi se avansează proiecţii ale rezultatului alegerilor europarlamentare din luna mai a.c., nimic nu este cert şi îngrijorarea are cote de luat în seamă.
