Pe psihoterapeutul Gabriela Predu, o doamnă distinsă care emană multă blândețe și căldură sufletească, am cunoscut-o în timpul campaniei „Pictăm pe chip speranță”, dedicată femeilor cu afecțiuni oncologice și derulată de cinci ani de asociația ACCES Oltenia. Cu multă răbdare, asculta poveștile de viață, unele de o tristețe incredibilă, ale doamnelor ajunse în salonul Claire. Aveam să aflăm că lacrimile ascunse în privirile psihoterapeutului Gabriela Predu provin ele însele dintr-o poveste la fel de amară, cu ani în urmă luptându-se și ea cu nemiloasa boală, cancerul. De doi ani, le-a spus doamnelor din campanie să vină la propriu cabinet pentru terapie gratuită.
Doamna psihoterapeut, Gabriela Predu, ați fost alături acestei campanii dedicate femeilor cu afecțiuni oncologice vreme îndelungată, iar acum iată-vă tot aici. Cum se vede o astfel de inițiativă prin ochii unui psiholog?
Anul acesta am pierdut-o pe una dintre doamnele din campanie, care venise la mine în cabinet. Reușisem să îi asigur suportul, se simțea mult mai bine, era încrezătoare. Peste o săptămâna m-a sunat să-mi spună că se află la spital, dar că îi este bine, i s-a rezolvat problema de circulație. Când m-a sunat, eram foarte bucuroasă pentru ea. M-a sunat apoi, iar, într-o sâmbătă, numai că eu eram implicată într-o altă activitate. Când a revenit cu un telefon, era fata dânsei care mi-a spus că, din păcate, mama ei a decedat. Nu știm ce o să fie mâine, deci, și de aceea este foarte importantă această campanie. Este și o chestiune personală. Din punct de vedere al traumei care apare într-un diagnostic oncologic, abia acum pot să spun că sunt echilibrată. Mă aflu, de fapt, într-o stare de autoanaliză: verific cum mă simt, dacă sunt în concordanță cu ceea ce arăt, cu felul în care vorbesc. Și sunt liniștită acum. Nu mă mai gândesc de ce mi s-a întâmplat tocmai mie, eu mai mult m-am concentrat pe ce am de făcut de aici încolo ca să ies din situația aceasta. Adică m-am orientat pe soluții. Ori printr-o campanie de genul acesta, pur și simplu se schimbă societatea. Și m-am bucurat că au venit mai multe femei care sunt dispuse să vorbească despre boală, unul dintre lucrurile tabu la români.
De ce tratamente cosmetice, machiaj și tunsori?
Frumusețea este în noi, într-adevăr, dar este importantă și frumusețea exterioară. În momentul în care este furtună în interior, intervenim din exterior – citind o carte, mergând în parc, făcându-ne unghiile – niște lucruri foarte mici care nu necesită nu știu ce bani, dar care ajută foarte mult. Este practic un altfel de mod de a trăi. Iar asta nu ne-a prea învățat nimeni, asta ține de psihoeducație.
De doi ani oferiți terapie gratuită, în cabinetul dumneavoastră, tuturor femeilor care participă la această campanie. De ce ați ales să procedați așa?
Este foarte important să faci voluntariat. Dăruind bucurie, dăruind din timpul tău, din energia ta, din darurile tale, nici măcar nu este cuantificabil ceea ce primești… Pe de altă parte, vorbind despre proiectele noastre de voluntariat, mi-aș dori să vină și mai mulți adulți. Tinerii se întorc în familie și povestesc, deci mă aștept ca ei să se schimbe și în felul acesta. Și media trebuie să sprijine astfdel de acțiuni pentru că, în științele comportamentului s-a descoperit că, în momentul în care vrei să întărești un comportament, îi acorzi atenție. Dacă vrei să nu mai fie, nu îi mai acorzi nici o atenție. E valabil și în acest caz. Dacă media alege să-și îndrepte atenția și să scrie cât mai multe articole, reportaje către campanii de acest gen și specialiști care promovează lucrurile, va exista o evoluție.
Ce ar trebui să învățăm noi din această amară lecție de viață?
Eu observ foarte mult la generațiile acestea de părinți faptul că își feresc copii de suferință. Dar viața nu este numai bună, este și așa cum o vedem în această campanie, cu durere, cu suferință, nu ai de unde să știi cum va fi. Ideal e să știi ce faci când ești pus într-o situație de acest gen.
Vedem că o astfel de boală vine, la pachet, și cu o suferință sufletească incredibilă. Cum îi poți face față?
Până la urmă, poți să îți alegi tu către ce îți îndrepți privirea, să alegi care îți sunt gândurile. Din 50.000 – 60.000 de gânduri pe care le avem noi într-o zi, așa cum arată studiile, foarte multe sunt negative, dar noi putem alege între acestea. Există și tehnici, dar putem să ne educăm în acest scop și, printr-o educație, vom ști căror gânduri să le dăm atenție. Și atunci sigur că, dacă dăm atenție unor gânduri bune – că sunt bucuroasă, că se vor întâmpla lucruri frumoase, că ceea ce fac eu este important pentru alte persoane care se vor simți bine – emoțiile mele vor fi unele bune, pozitive. Și, automat, și comportamentele mele vor fi altfel. Deci, practic, eu pot să-mi schimb viața, alegând să am altfel de gânduri. Este adevărat că societatea noastră este pe repede înainte și atunci este complicat, suntem puși în fiecare secundă să facem alegeri, dar, repet, depinde de noi ce alegem să facem. Cum fiecare este unic, și este foarte bine că este așa, este foarte important să descoperim ce ne face pe noi fericiți, iar activitatea aceea sigur ne va aduce o stare de bine.
Și cum descoperim ce ne face fericiți?
Cel important lucru este să pui pasiune, fiecare în domeniul în care simte că are chemare. Pasiune înseamnă să nu te gândești că lucrezi opt ore, că este sâmbătă sau duminică, că este seară târziu. Pentru mine, că este luni sau altă zi, nu contează. Mă gândesc tot timpul că e o zi în care mai explorezi ceva. Să explorezi înseamnă să cunoști. Să cunoști mult mai multe lucruri și, cunoscând persoane și situații diferite, ai mai multe perspective, îți schimbi modul de a gândi. Dobândești flexibilitate în gândire, iar aceasta te apără de o suferință extremă și, într-o măsură, te face fericit.