Wizz Air a introdus în programul pentru sezonul de vară al acestui an o serie de zboruri suplimentare

0
535

Numărul zborurilor operate de pe Aeroportul Internaţional Craiova (AIC) va urca în perioada următoare cu o treime, ca efect a creşterii frecvenţei curselor către cinci destinaţii internaţionale. Totodată, pe durata sezonului estival, vor fi operate curse charter către Antalya, puse la dispoziţie de compania Prestige Tours – Calypso Tour, în parteneriat cu Atlas Global, în fiecare zi de sâmbătă, în perioada 1 iunie – 14 septembrie (ultima plecare), precum şi de compania Christian Tour, având Blue Air ca partener, în fiecare zi de vineri, în perioada 14 iunie – 6 septembrie (ultima plecare).

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a anunţat, ieri, faptul că numărul zborurilor operate de pe Aeroportul Internaţional Craiova (AIC) va urca în perioada următoare cu o treime, ca efect a creşterii frecvenţei curselor către cinci destinaţii internaţionale. „Am primit cu bucurie această decizie recentă a echipei de conducere a companiei Wizz Air, care a introdus în programul pentru sezonul de vară al acestui an o serie de zboruri suplimentare pe jumătate dintre rutele puse la dispoziţie de pe aeroportul nostru – o intensificare a activităţii care începe să se facă simţită încă din ultima zi a lunii martie. Cea mai notabilă creştere vizează cursele către Londra, aceasta fiind, de altfel, şi cea mai populară destinaţie cu care este conectată Craiova, conform datelor de trafic de anul trecut, când a contabilizat peste 120.000 de pasageri. În acest caz, numărul zborurilor urcă de la 6 la 9 săptămânal. Astfel, se va putea călători către Londra în fiecare zi, iar miercurea şi duminica vor fi chiar câte două aterizări şi două decolări pe această rută”, a precizat şeful administraţiei doljne.

Eficienţa parteneriatului dezvoltat cu Wizz Air

Frecvenţe sporite sunt prevăzute şi către Roma, Barcelona, Madrid şi Tel Aviv, ajungându-se la creşterea cu o treime a numărului de zboruri operate de la Craiova – de la 24 la 32 în fiecare săptămână. „Aceasta ne îndreptăţeşte să credem că AIC va cunoaşte un nou an de succes, la finele căruia ne dorim să fie depăşit recordul de trafic stabilit în 2018. În egală măsură, este o evoluţie care arată şi eficienţa parteneriatului dezvoltat cu Wizz Air, dovedind că, datorită investiţiilor considerabile în acest obiectiv strategic al CJ, putem oferi acum condiţiile de infrastructură şi servicii care întrunesc exigenţele operatorilor internaţionali importanţi“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa. Compania Wizz Air va mări de la 6 la 9 frecvenţa săptămânală a zborurilor pe relaţia Craiova – Londra Luton, începând cu data de 31 martie. Astfel, miercurea şi duminica vor fi operate două zboruri la/ de la Londra Luton pe zi, fiind adăugate noi curse seara, la ora 19:35, respectiv 21:25. Dimineaţa, zborurile vor fi efectuate la ora 6:20, iar returul la 8:20.

De asemenea, frecvenţele de operare vor mai creşte pe următoarele rute:

Craiova – Roma Ciampino şi retur: de la 2 la 3 zboruri/săptămână, în zilele de marţi, joi şi sâmbătă, cu plecarea la ora 7:10 şi întoarcerea la ora 14:10;

Craiova – Barcelona şi retur: de la 1 la 2 zboruri/săptămână, în zilele de luni şi vineri, cu plecarea la ora 19:50 şi întoarcerea la ora 22:25;

Craiova – Madrid şi retur: de la 1 la 3 zboruri/săptămână (începând cu data de 18 aprilie), în zilele de marţi, joi şi sâmbătă, cu plecarea la ora 17:50 şi întoarcerea la ora 21:40;

Craiova – Tel Aviv şi retur: de la 1 la 2 zboruri/săptămână, în zilele de luni şi vineri, cu plecarea la ora 6:10 şi întoarcerea la 9:45.

Zborurile pe celelalte rute vor fi operate astfel:

Craiova – Milano Bergamo şi retur: 5 zboruri/săptămână, în zilele de luni, miercuri, joi, vineri şi duminică, având plecarea la ora 14:10 şi întoarcerea la ora 21:25;

Craiova – Bologna şi retur: 2 zboruri/săptămână, în zilele de marţi şi sâmbătă, cu plecarea la ora 14:10 şi întoarcerea la ora 21:00;

Craiova – Bruxelles Charleroi şi retur: 2 zboruri/săptămână, în zilele de miercuri şi duminică, având plecarea la ora 13:00 şi întoarcerea la ora 15:15;

Craiova – Paris Beauvais şi retur: 2 zboruri/săptămână, în zilele de miercuri şi duminică, având plecarea la ora 6:10 şi întoarcerea la 8:35;

• Craiova – Köln şi retur: 2 zboruri/săptămână, în zilele de luni şi vineri, cu plecarea la ora 13:40 şi întoarcerea la ora 15:45.