Noul ministru al Transporturilor vrea schimbarea şefului CFR Călători

0
465

Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, a declarat că va avea luni discuţii cu preşedintele Consiliului de Administraţie de la CFR Călători pentru schimbarea managementului companiei, după ce directorul Leon Bărbulescu a spus că dormea când a fost întrebat de locomotivele deraiate sâmbătă.“Sunt convins că fără ca eu să am vreo ingerinţă, cei din Consiliu de administraţie de la CFR Călători îl vot lăsa pe domnul director să se odihnească în continuare, dar nu pe banii de la CFR Călători şi în cursul zilei de mâine o să vreau să am şi eu o discuţie cu reprezentantul Adunării generale AGA în CFR Călători şi cu preşedintele CA şi să vină cu modificarea de urgenţă în ce înseamnă managementul de la CFR Călători. Nu mi-a venit să cred reacţia, dânsul trebuia să vină cu lucruri clarificatoare legate de aceste incidente şi nu să fie trezit din somn. Drept urmare eu sunt convins că trebuie să se odihnească, dar nu pe banii de la CFR Călători”, a declarat Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, la Antena 3. ( sursa > mediafax.ro)