Trump cere Europei să primească înapoi 800 de combatanți ai Statului Islamic

0
378
Președintele Donald Trump a spus sâmbătă că Statele Unite cer aliaților europeni să își ia înapoi peste 800 de combatanți ai Statului Islamic, capturați în Siria și să îi judece, potrivit Hotnews. ”Statele Unite cere Marii Britanii, Germaniei și celorlalți aliați europeni să repatrieze peste 800 de combatanți ISIS care au fost capturați în Siria și să îi judece”, a scris Trump care a subliniat că alternativa nu este una bună, pentru că ”vom fi forțați să îi eliberăm”.
”E timpul ca și alții să își facă treaba pe care sunt capabili să o facă”, a adăugat Trump. Potrivit lui Trump, ”califatul este gata să cadă” și SUA nu vrea să vadă cum combatanții se infiltrează în Europa.

Mesajul lui Trump vine în contextul în care Forțele Democrate Siriene, susținute de Statele Unite, au preluat sâmbătă controlul asupra ultimei enclave controlate de organizația teroristă Stat Islamic din estul Siriei, au anunțat reprezentanții Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului.
Conform informațiilor publicate de monitorul de război, ultimele sute de militanți islamiști din zonă s-au predat în ultimele două zile. Există posibiltatea ca alți militanți să se ascundă încă în tunelurile subterane din zonă.
La operațiunea din enclava Baghouz, situată la est de Eufrat, în apropierea graniței cu Irak, au participat și forțele aeriene americane, care au efectuat o serie de atacuri aeriene în ultimele două zile. (SURSA: Hotnews)