Duminica viitoare, basarabenii pot vota și la Craiova

0
895

Pentru a-și demonstra rolul decisiv în alegerile parlamentare din anul acesta, diaspora poate face un pas spre viitorul pe care și-l dorește, exercitându-și dreptul de  vot în ziua scrutinului, care va avea loc în data de 24 februarie 2018, între orele 7:00-21:00, în incinta Universității din Craiova situată pe strada Alexandru Ioan Cuza nr.13.

Asociația Studenților Basarabeni din Craiova și-a demonstrat încă odată spiritul civic, reușind să obțină deschiderea unei secții de votare în Craiova, ușurând tuturor basarabenilor din Oltenia procesul votării.

În anul 2016 în Craiova a fost deschisă o secție de votare, la care au venit să-și exercite dreptul de vot atât studenții din Craiova, cât și cei din Petroșani și Târgu-Jiu.

Actele  necesare pentru cei din diasporă sunt:

– pașaportul valabil al cetățeanului Republicii Moldova

– livretul de marinar

De reținut: în afara țării nu se permite votarea în baza buletinului de identitate!

Alegerile parlamentare din 24 februarie vor avea loc în baza sistemului mixt de vot.
Mai exact, 50 de deputaţi vor fi aleşi ca şi până acum, pe liste de partid, iar 51, în circumscripţii uninominale.

Alegătorii vor primi în secția de votare patru buletine de vot de culori diferite, unde se vor menționa:

* candidații electorali pe circumscripția națională

* candidații care concurează în circumscripțiile unionale

* două întrebări puse în cadrul plebiscitului național

Pentru circumscripția națională la alegerile parlamentare din 24 februarie vor figura 15 partide în buletinul de vot.

La alegerile electorale au dreptul sa voteze:

– persoanele care au peste 18 ani și locuiesc în Craiova sau în orașe precum:

Târgu-Jiu, Petroșani, Pitești,  Drobeta Turnu Severin, Slatina, Râmnicul Vâlcea, dar și toate persoanele stabilite în zona de sud al României.

– persoanele care se află în tranzit în data de 24 februarie și trec prin Craiova, își pot exercita liber dreptul la vot, prin completarea unei declarații din care să rezulte că nu au mai votat în altă secție de votare.

Dragi cetăţeni ai Republicii Moldova, schimbările încep atunci când dispare indiferenţa.
Lăsaţi toate motivele la o parte şi mergeţi în ziua de 24 februarie ca să faceţi un pas spre viitorul pe care toţi şi-l doresc!