„Poveștile clipei”, cu Davian Vlad și Dan Păsărin, la Târgul de Carte GAUDEAMUS

0
418

Vineri, 1 martie 2019, Radio Oltenia și Editura Universitaria Craiova vă invită la lansarea cărții „Poveștile clipei” – autori Davian Vlad și Dan Păsărin –, eveniment care se va desfășura, de la ora 13.00, în foaierul Teatrului Național „Marin Sorescu”.

Își vor exprima opiniile cu privire la eseurile fotografice cuprinse în volum lect. univ. dr. Xenia Negrea, de la Facultatea de Litere a Universității din Craiova, Mircea Anghel – A.FIAP, lect. univ. dr. Mihai Ene, de la Facultatea de Litere a Universității din Craiova, și Andrei Bran, creator digital și tehnoredactor al cărții.

Vor prezenta momente artistice inedite Petronela Zurba, actriță la Teatrul Național „Marin Sorescu”, care va recita poeme în proză din volumul lansat, și artistul hip-hop Koleroo, care va interpreta, în premieră absolută, piesa „Poveștile clipei”. Moderator: Sorin Tudor.

Lansarea va avea loc în cadrul ediției a XVIII-a a Târgului de Carte GAUDEAMUS (27 februarie – 3 martie 2019).

«Le vom da de știre, celor care n-au uitat să asculte, că vorbele nu și-au spus ultimul cuvânt, iar cuvintele încă mai pot ţine de vorbă solii tăcerii!

Poveștile clipei sunt cuvinte în zbor.

Şi doar acolo răsunau obraznice imnuri ale lui Dionysos, şi paharele stropite cu nectar levitau placid sub trufaşe candelabre, şi verbele se contopeau timid în tirade scânteietoare şi-n promisiuni deşarte…

Poveștile clipei caută rime în șoapte de dor.

Ca zorii pictaţi pe umbre de cer, ca un verb plămădit din șoapte de ger. Ca un vis ce-și fâlfâie aripile-n gând, ca suspinul uitat pe o pleoapă de vânt…

Poveștile clipei încep acolo unde se sfârșesc umbrele tăcerii.

Cu urechile acoperite de linişti de ger, am fugit spre poarta albastră prin care visele de azbest ieşeau din infernul #colectiv. Şi abia când am zărit noaptea, am ştiut că mai există ziuă…

Poveștile clipei risipesc rânjetul gri ale nepăsării.

Cu mâna asta pângărită de vremuri haine voi rupe visele albe de altădată în mii de bucăţi, iar cu firimiturile iluziilor mele deșarte voi hrăni hulubeii speranţelor voastre rebegite…

Poveștile clipei sunt mănunchi de lumină la umbra sufletelor rătăcite.

Făcând un pas în spate, am zărit dincolo de ţesătura de lumini şi am desluşit siluetele care ne șoptesc mituri fecunde în lungile vise de vară…

Poveștile clipei sunt iubiri așteptate și fericiri amânate.

Sub cerurile răvășite de palmele arse ale vrajbei noastre, ne-am strâns în braţe la mijloc de niciunde…

Poveștile clipei își caută sensurile în șoaptele zilei de ieri.

La o margine de cer, acolo unde bătrânul Méliès încă mai ţine agăţată Luna de bolta de catifea, destinul îşi caută cu ochi trişti, în lumina timpului amânat, drumul spre casă…

Poveștile zilei sunt valsul albastru al cuvintelor neîmblânzite.

Și dansul redevine poezie în doi, și cuvintele tremură din nou în așteptarea promiselor tăceri…

Poveștile clipei vor fi dezvăluite la teatru!

În palatul de ceară, departe de razele zimţate ale nepăsării, Thalia îşi privi talia netezită în volute ionice şi strânse la piept ultimele ambiţii ale artelor uitate…

Poveștile clipei te caută la Gaudeamus – Radio România 2019!

Într-o carte mi-am ascuns frica de moarte. Și-am învăţat să trăiesc mai departe. Fără oprire, fără ostenire. Mii de vieţi într-una. Singură». (Autorii)