UNJR critică OUG pe legile justiţiei şi cere Guvernului să revină

0
405

OUG pe legile justiţiei conţine o serie de prevederi care încalcă principiul separării carierei judecătorilor de cea a procurorilor şi modifică condiţiile de accedere la instanţa supremă, reprezentând un pas enorm înapoi faţă de formă anterioară a statutului acestor două profesii, avertizează UNJR.

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România solicită, prin intermediul unui comunicat de presă remis MEDIAFAX, Guvernului Dăncilă să revină de îndată asupra acestor prevederi, înainte că acestea să producă efecte negative iremediabile:

1. Încălcarea separării carierei judecătorilor de cea a procurorilor

UNJR arată că un principiu de baza introdus prin modificările aduse legilor justiţiei în 2017-2018 a fost “separarea carierelor” judecătorilor de a procurorilor, pentru a se elimina, odată pentru totdeauna, confuzia dintre cele două cariere din autoritatea judecătorească, independente una de cealaltă.

2. Modificarea condiţiei vechimii pentru a accede la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

O altă modificare care încalcă principiul separării carierelor este, potrivit Uniunii, cea făcută la art. 52 alin. (3) din Legea 303/2004, prin care s-a modificat condiţia vechimii pentru a accede la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. ( sursa : mediafax.ro)