„Poezia pentru o lume fără ziduri” – lectură publică la Colegiul Național „Elena Cuza”

0
413

Scriitorii craioveni se vor întâlniri cu tinerii cititori în cadrul proiectului „Poezia pentru o lume fără ziduri Lectură publică & dialog”, care se desfășoară astăzi, 19 februarie 2019, ora 10.30, la Colegiul Naţional „Elena Cuza” din Craiova. Evenimentul literar este organizat de Uniunea Scriitorilor din România Filiala Craiova, Colegiul Național „Elena Cuza”, revista „Mozaicul” şi Asociaţia FORUM pentru Identitate şi Cultură.

Invitaţi sunt scriitorii Mihaela Albu, Mihai Firică, Silviu Gongonea, Toma Grigorie, Dan Ionescu, Petrişor Militaru şi Emilian Mirea, care vor citi din propriile volume de versuri şi vor dialoga cu elevii şi cadrele didactice. Vor participa, de asemenea, numeroși elevi ai Colegiul Naţional „Elena Cuza”, sub îndrumarea prof. Andriescu Corina, prof. Lungu Cristiana, prof. Popescu Liliana şi prof. Trincă Ileana. Vor recita elevii Andreea Marin, Alex Stanciu şi Alexandra Stancu. Moderatorul întâlnirii: prof. Maria Dinu, o tânără scriitoare care a fost distinsă cu Premiul pentru debut al Filialei Craiova a USR pe 2017.

Proiectul „Poezia pentru o lume fără ziduri” se derulează în 2019 în peste 130 de ţări, prin 800 de evenimente la care participă mii de poeţi. Iniţiativa a fost lansată de „World Poetry Movement – Movimiento Poético Mundial” pentru a apropia publicul de lumea poeziei şi de a construi adevărate punţi de dialog şi toleranţă. În Craiova, proiectul este coordonat de scriitorul Mihai Firică. Potrivit acestuia, pe parcursul lunii februarie urmează să se desfăşoare şi alte lecturi publice în cadrul colegiilor craiovene.