Doi turci , ascunşi deasupra cabinei unui camion, prinşi la PTF Calafat

0
384

Poliţiştii de frontieră de la Calafat au depistat doi cetăţeni turci, care încercau să intre ilegal în ţară, ascunşi deasupra cabinei unui camion, condus de un turc. Astăzi dimineaţă, în jurul orei 04:00, s-a prezentat, pentru a intra în ţară, un turc, aflat la volanul unui camion. Acesta era însoţit de un alt conducător auto, de rezervă, cei doi transportând marfă din Turcia spre Germania. În urma controlului efectuat de echipa mixtă româno – bulgară, deasupra cabinei autotrenului, în spatele paravântului, au fost descoperiţi doi bărbaţi, acoperiţi cu apărători de noroi. Aceştia au declarat că doreau să ajungă în Germania. Migranţii au fost preluaţi de poliţiştii bulgari, iar şoferii au susţinut că nu au ştiut de prezenţa călătorilor şi nici de modul în care au ajuns deasupra cabinei.