„Elogiu” la discursul unui… fost prim-ministru!

0
568

Atacul golănesc, huliganic pe care l-am văzut la adresa lui Mugur Isărescu, din partea unui senator ALDE, înseamnă că România o să plătească dobândă mai mare la titlurile de stat. Nu o să plătească golanul ăla, ci românii. Dacă avea o treabă, golanul ăla, cu Isărescu era O.K., dar a fost toată conducerea BNR”. Vorbele acestea „meşteşugite” aparţin fostului premier al României, actualmente deputat, Victor Ponta, şi au fost proferate pe un canal public de televiziune, vizându-l pe senatorul ALDE, Daniel Zamfir. Se mai poate spune ceva, în faţa unui asemenea “talent” oratoric, şi a unui repertoriu plin de insanităţi? Domnul Victor Ponta caută ce nu are, forţă şi ispită. Dacă nu lasă impresia, de la o vreme, în nicio împrejurare, că a fost crescut în puterea cărţilor, atunci nici nu cunoaşte alte feluri de măreţie. Uneori lasă impresia că nu ştie ce vrea. A fi înzestrat cu tupeu nemărginit, şi a porni cu înverşunare la lupta pentru mărire, înseamnă un contrast pentru omul cu bun simţ şi cunoscător al măsurii, recomandată în politică de un mare om de stat, nu îi mai dăm numele. Dar în fine. Care era păcatul de neiertat al senatorului ALDE Daniel Zamfir, în afara aceluia de a fi stăruit, până în pânzele albe, a-l aduce în Senat, în faţa comisiilor reunite – economie şi buget-finanţe – pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi întreg consiliul de conducere al băncii centrale, pentru o discuţie lămuritoare legată de cursul valutar şi modul de calcul al fluctuantului indice ROBOR. Şi chiar a rezultat o dezbatere incitantă – televizată în direct – cu toate ingredientele ei: replici tăioase, întrebări acide, răspunsuri asimetrice din partea unor membri ai consiliului de conducere al băncii centrale ş.a.m.d. Poate, indiscutabil, un plus de supleţe, în anumite momente învolburate ale dialogului prindea bine, mai ales că senatorul Daniel Zamfir nu a avut în preajmă, competente personalităţi economice, care să-i oxigeneze discursul, pe alocuri răvăşitor. Ştiam un lucru care nu s-a spus cu claritate: dobânzile la credite sunt în relaţie directă cu deficitul bugetar, cu deficitul de balanţă comercială, şi, în primul rând, cu inflaţia. Mai ştim, de asemenea, că unul din obiectivele fundamentale şi principalele atribuţii ale BNR, potrivit legii, este elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb. Dar, Daniel Zamfir a fost mai mult decât îndreptăţit moralmente, când a afirmat: „Faptul că ROBOR-ul a crescut de cinci ori în şapte luni nu spune nimic? Dar felul în care s-au dat credite în franci elveţieni, despre care Parlamentul European spune că a fost o înşelătorie, ne lasă indiferenţi? Luăm apărarea băncilor când plătim dobânzi de trei ori mai mari ca în Occident?”. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu – de 30 de ani în funcţie –, nu s-a simţit confortabil, sub tirul întrebărilor, dar nu i s-a întâmplat nimic, ieşind viu şi nevătămat, cu capul semeţ pe umeri, după ce a dat, cum se spune, cu tifla parlamentarilor că l-au descusut. Acum, să nu-i bănuim pe toţi membrii consiliului de adminsitraţie al BNR „tobă de carte”, care vezi Doamne s-ar fi simţit… vexaţi. Unii, Florin Georgescu, Liviu Voinea, indiscutabil, au clasă, dar Eugen Nicolăescu, tot viceguvernator, cu CV-ul său copleşitor, care cuprinde şi funcţia de ex-ministru al Sănătăţii, să fim serioşi. Cu ce ne-am ales, nu din… viaţă, ci din dezbaterea despre ROBOR, rămâne de văzut, fiindcă promisiuni s-au avansat. Guvernatorul BNR, în multe momente ale discursului său, bulversat, inegal cu sine, părea un actor mediocru, care dezbrăcat de veştmântul şi de rolul regelui, aducea cu un cetăţean oprit la o intersecţie a istoriei, derutat de absenţa semafoarelor cu lumină verde. Dacă pentru un asemenea demers, cum a fost cel al senatorului Daniel Zamfir, acesta poate fi înveştmântat în diatribele folosite de Victor Ponta, atunci noi toţi cochetăm cu sminteala generală.