În Germania, un ministru acuzat de plagiat!

0
433
Franziska Giffey

Ministrul german pentru familie, Franziska Giffey, membră a SPD, este bănuită de platforma VroniPlag Wiki, specializată în descoperirea plagiatelor, universitare, după susţinerea la Universitatea din Berlin a tezei sale sub titlul „Calea Europei față de cetățeni. Politica urmată de Comisia Europeană pentru implicarea societății civile”. Potrivit VroniPlag Wiki, investigaţiile dezvăluite de „Der Spiegel”, 49 de pagini din 265 nu sunt autentice. Este vorba de referinţe atribuite la o manieră inadecvată unor surse, citările sunt parţial neghilimelate, pagini întregi sunt copiate mai mult sau mai puţin după alte surse. Franziska Giffey, intervievată de „der Spiegel” a respins acuzaţiile. Necunoscută marelui public la intrarea în guvern în martie 2018, fost primar într-un cartier popular din Berlin (Neukolln), Franziska Giffey  a devenit în mai puţin de un an una din figurile populare ale echipei Angelei Merkel, până a fi considerată un posibil viitor preşedinte al SPD, în căutarea unui lider. Este al patrulea ministru, acuzat de plagiat. Într-un singur caz, ministrul vizat – von der Leyen, CDU – a fost finalmente albit şi şi-a păstrat postul la doi ani după nominalizarea la Apărare, după ce absolvise o facultate de medicină la Hanovra, deşi fuseseră identificate în teza sa „lacune evidente”.