Carlos Fortes, prezentat la Universitatea

0
461

Universitatea Craiova şi-a prezentat ultima achiziţie, portughezul Carlos Fortes, adus de la Gaz Metan Mediaş pentru 150.000 de euro. Acesta a spus că Universitatea a fost echipa care l-a dorit cu adevărat şi el a acceptat oferta, deoarece consideră că este clubul cel mai bine organizat din România. Fortes a fost sfătuit şi de căpitanul CFR-ului, Mario Camora, să aleagă Craiova.

„Sunt foarte fericit că am ajuns la echipa care m-a dorit cu adevărat. S-a vorbit mult pe seama transferului meu, Craiova este unul dintre cele mai mari cluburi din România, orice jucător din Liga I vrea să joace la Craiova, cu un asemenea public uimitor, cu acest stadion extraordinar. Știam de interesul clubului din vară și luasem decizia să ajung aici, pentru că Universitatea Craiova este cel mai stabil club din România și sunt condiții pentru a face performanță. Camora de la CFR mi-a dat sfatul să vin aici, fiind un prieten de-al meu, însă decizia finală a fost a mea. Ne dorim să câştigăm titlul, fiindcă Universitatea este un club care merită acest lucru” a spus Fortes.

Vârful de 24 de ani i-a răspuns lui Marius Lăcătuş, care declarase că „S-a întărit de s-a rupt Craiova cu Fortes, care a marcat decât 5 goluri în 19 meciuri”. Atacantul portughez a replicat: „S-a vorbit foarte mult despre faptul că am marcat doar 5 goluri pentru Mediaș, dar pentru acel club a fost un număr de goluri OK. Acum, la Craiova, care este o echipă mai mare, voi avea mai multe ocazii şi voi marca mai mult. Am un obiectiv în ceea ce privește golurile, însă îl păstrez pentru mine. Şi chiar dacă nu voi marca multe goluri, mai important este să ajut echipa să câştige”.

 Fortes a dezvăluit că a ales numărul 29 fiindcă numărul 9 era ocupat, iar 29 este data de naştere a fiului său şi că echipa favorită din Portugalia este Sporting Braga, deoarece a jucat acolo.

 Despre stadiul pregătirii sale, Fortes a declarat: În 3-4 săptămâni voi fi pregătit să joc 90 de minute, dar şi acum dacă voi fi solicitat să joc 10-20 de minute o voi face la nivelul meu maxim. Aș vrea să marchez în prima partidă în care voi intra pe teren și sper să fie chiar împotriva Clujului, abia aștept să joc în fața acestori suporteri fantastici”.

Cât despre concurenţa cu Koljic, Cristea şi Nuno Rocha pentru un post de titular, atacantul portughez a declarat: „Nu vreau să existe discuții între mine și ceilalţi în privința titularizării, dacă unul dintre noi va fi rezervă, va fi benefic, întrucât ne vom antrena mai mult pentru a ajunge titulari. Suntem 4 jucători pe acel post, fiecare îşi doreşte să dea totul pentru victorie

Fortes nu s-a arătat deranjat de modul cum a fost prezentat la noua sa echipă, cu porecla „Predator”: Nu e prima dată când mi se spune Predator, de la Gaz Metan aveam această poreclă. Nu am văzut filmul, dar cunosc personajul. Am fost întrebat de cei de la marketing dacă pot folosi această comparaţie cu Predator în clipul de prezentare şi i-am spus că e OK, nu m-a deranjat”.

Fortes a recunoscut că a încercat să-l intimideze pe Mitriţă înaintea penalty-ului de la meciul direct de la Mediaş. „I-am spus că Pleşca ştie unde trage şi că va rata, am încercat să-l fac să nu dea gol, dar e un jucător mare şi a marcat. I-am cerut scuze la pauză, i-am spus că am încercat să pun presiune pe el şi a înţeles. În astfel de meciuri îmi place să joc, în derby-uri, cu mulţi suporteri. După ce am marcat împotriva Craiovei m-am bucurat în faţa camerelor de filmat, nu am făcut gesturi la adresa galeriei craiovene, alături de Fofana”.

Despre venirea lui Fortes, căpitanul Craiovei, Nicuşor Bancu, a declarat: „Aveam un lot foarte bun şi înainte să vină Fortes, acum avem un lot şi mai bun, fiindcă el a demonstrat la Gaz Metan că este un fotbalist valoros şi sper să ne ajute să ne îndeplinim obiectivele”.

Devis Mangia, despre Carlos Fortes: „Fortes este un jucător foarte bun, dar a stat 2 luni fără antrenament şi trebuie să recupereze la condiţia fizică, să se antreneze cu echipa, să prindă ritm. Vom vedea în luna mai dacă a fost o alegere bună Fortes. Fortes şi Cristea nu au venit pe locul lui Mitriţă, fiindcă nu joacă pe acelaşi post. Vom vedea dacă vom aduce un jucător de profilul lui Mitriţă. Nu mai pleacă nimeni acum”.

Preşedintele oltenilor, Marcel Popescu, a adăugat: „Sunt convins că Fortes va fi la capacitate maximă în play-off”.