Trei instituții  se vor muta la fosta Piață Chiriac

0
433

Piața Chiriac a fost preluată în patrimoniu de către municipalitate. Autoritățile locale studiază acum posibilitatea ca, pe terenul de 4.000 de metri pătrați, să fie construită o clădire nouă în care să funcționeze câteva dintre serviciile primăriei. Sunt vizate, printre altele, Direcția de Taxe și Impozite – cea care își are sediul în Piața Centrală și Serviciul de Evidență a Persoanei, precum și Casa Căsătoriilor.

Consilierii PNL nu au fost de acord cu această viziune a municipalității. Încă din momentul votului – proiectul de preluare a terenului și construcțiilor a fost votat la sfârșitul lunii ianuarie – liberalii și-au exprimat dezacordul vizavi de această propunere, considerând că terenul de 4.000 de metri pătrați nu se pretează pentru acest lucru. „Ni se propune să preluăm Piața Chiriac, o piață printre cele mai vechi. Toate bune și frumoase, dacă am înțelege și motivul. În raportul proiectului de hotărâre se spune că luăm cei aproximativ 4.000 de metri pătrați de la SC Piețe și Târguri în vederea unei construcții pentru o instituție subordonată primăriei. Care, cum, de ce? Înțeleg că pentru un SF trebuie mai întâi să luăm terenul, am suficientă experiență în CLM ca să înțeleg lucrul acesta, dar consider că acest teren nu se pretează la așa ceva”, a spus consilierul PNL, Marian Vasile.

PNL: Ar fi de dorit un sediu mai încăpător

Potrivit alesului local, ridicarea unei construcții în care să funcționeze câteva dintre instituțiile primăriei nu ajută la nimic, un cetățean fiind obligat să facă, automat, mai multe drumuri între serviciile primăriei. În atare condiții, liberalul Marian Vasile a propus că ar fi oportun să se identifice un teren de dimensiuni mai mari pe care să se ridice un imobil suficient de încăpător încât să găzduiască nu unul, ci toate serviciile din subordinea primăriei: „După părerea mea, ar trebuie să identificăm un teren mai mare și acolo să construim un spațiu care să cuprindă mai multe instituții subordonate primăriei, pentru îmbunătățirea serviciilor oferite cetățeanului – avize, amenzi, etc. Pentru acestea, cetățeanul trebuie să meargă la diferite instituții din subordinea noastră, parchează în oraș, traficul este foarte aglomerat”, a propus Vasile. Cât privește Piața Chiriac, liberalul a cerut ca ea să fie lăsată pe loc, și nu să fie desființată, iar autoritățile să găsească o soluție pentru revitalizarea activității comerciale care ar trebui să existe acolo.

SC Piețe n-a mai dorit să mai plătească redevența pe teren

Preluarea acestui teren de la SC Piețe la Primăria Craiova este legată, în principal, de faptul că acolo nu mai funcționează piața, iar administrația și-a manifestat dorința de a nu mai plăti redevența pe teren, a explicat primarul Mihail Genoiu. „Dacă vă aduceți aminte, după ce a fost închisă și mutați comercianții de acolo în târgul de pe Caracal, ea a fost, la un moment dat, redeschisă cu cei care au dorit să își desfășoare activitatea în această piață și, la solicitarea lor, a funcționat o perioadă până când târgul s-a mutat de pe strada „Caracal” pe „Râului”. Comercianții au migrat unul câte unul din Piața Chiriac în Târgul de pe Râului, astfel că această piață nu a mai avut comercianți. Ei au plecat după vadul comercial și după traficul de clienți, în așa fel încât, la această oră, ea nu este funcțională. Dar nu din cauză că SC Piețe nu ar vrea să o mențină, ci din cauză că nu prezintă interes din punct de vedere al vadului comercial”, a precizat Genoiu.

Direcția de Taxe din Piața Centrală, prima care pleacă

Pe de altă parte, primarul Craiovei a recunoscut că, în subsidiar, au existat și discuții la nivelul primăriei ca acolo să fie ridicată o clădire în care să fie mutate câteva dintre instituțiile aflate în subordine. Prima pe listă este Direcția de Taxe și Impozite, cea care își are sediul în Piața Centrală. „Își desfășoară activitatea într-un sediu impropriu. Am făcut de-a lungul timpului tot felul de modificări care au adus îmbunătățiri, în sensul că am deschis în toate cartierele puncte de colectare și s-au degrevat toate cozile, dar cu toate acestea insist să spun că spațiul nu este adecvat acestei activități”, a declarat Genoiu.

O altă instituție care trebuie, de asemenea, să fie mutată este și Direcția de Evidență a Populației, precum și Casa Căsătoriilor. Sediul acesteia trebuie eliberat cât de curând pentru că începe reabilitarea clădirii pe fonduri europene. „Există o gândire dacă s-ar putea comasa aceste activități într-o clădire eficientă și funcțională pe acest teren, neidentificând, la rândul nostru, un alt teren în zona interesantă a orașului pentru astfel de activități”, a confirmat Mihail Genoiu, precizând că toate aceste lucruri vor face obiectul unui studiu de fezabilitate (SF), pe care îl va elabora pe viitor municipalitatea și care va fi supus apoi votului CLM Craiova.