A fost lansat apelul de înscriere în competiția națională pentru obținerea certificatului „Școală Europeană”, ediția 2019

0
436

Ministerul Educaţiei Naţionale a lansat apelul naţional pentru înscrierea unităţilor de învăţământ preuniversitar la cea de a XVI-a ediţie a competiţiei pentru obţinerea certificatului “Şcoală Europeană” în anul şcolar 2018 – 2019, termenul-limită pentru trimiterea candidaturilor fiind 22 martie 2019.

Potrivit unui comunicat de presă al MEN, competiţia se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar angrenate în programele europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale.

Pentru ediţia 2019 îşi pot depune candidatura unităţile de învăţământ preuniversitar implicate în perioada septembrie 2016 – iulie 2019 în activităţi sau proiecte prin programele Comisiei Europene, ale Parlamentului European şi ale altor instituţii europene: Erasmus+ (2014 – 2020), e-Twinning, Europa – casa noastră (Lider European şi EuroQuiz), Şcoli – ambasador ale PE, Euroscola etc.

De asemenea, se pot înscrie şcoli care derulează activităţi sau proiecte finanţate din fonduri structurale, în care şcoala este aplicant sau partener, dar şi proiecte/ programe în parteneriat cu ambasade, universităţi şi şcoli din Uniunea Europeană, companii europene, asociaţii profesionale europene, ONG-uri cu scop educaţional/ de formare profesională care activează la nivel european etc.

“Dosarul de candidatură va conţine formularul-tip de candidatură şi avizul inspectoratului şcolar judeţean/ ISMB de participare la Competiţia naţională “Şcoală Europeană”, disponibile pe www.edu.ro, un portofoliu ilustrativ, copii ale Proiectului de dezvoltare instituţională şi Planurilor manageriale anuale 2016 – 2017, 2017 – 2018 şi 2018 – 2019″, precizează sursa citată.

Ulterior, dosarele vor fi preluate de Comisia Naţională în vederea evaluării, etapă programată în perioada 1 – 6 aprilie, şi în baza rezultatelor obţinute la evaluarea candidaturilor Ministerul Educaţiei Naţionale va stabili numărul de şcoli premiate şi va organiza festivitatea de decernare a titlului “Şcoală Europeană”.

Totodată, rezultatele finale şi lista unităţilor de învăţământ preuniversitar declarate câştigătoare vor fi publicate pe www.edu.ro, după data de 10 mai 2019. Fiecare unitate de învăţământ va primi certificatul “Şcoală Europeană – 2019” şi un premiu în valoare de 5.000 de lei care va fi utilizat pentru dotări.

Odată obţinut, certificatul “Şcoală Europeană” este valabil pentru o perioadă de trei ani, după care şcoala trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul obţinut.

La cele 15 ediţii ale competiţiei naţionale “Şcoală Europeană” (2004 – 2018) au participat 2.023 de unităţi de învăţământ din toate judeţele ţării, iar 775 dintre acestea au fost premiate. (Sursa: Agerpres)