Manualele şcolare vor fi cumpărate prin licitaţie

0
422

Noile manuale şcolare vor fi cumpărate prin licitaţie, se arată în regulamentul publicat în Monitorul Oficial, precizându-se că de organizarea licitaţiei se va ocupa Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare.

Potrivit regulamentului publicat, marţi, în Monitorul Oficial, Ministerul Educaţiei Naţionale anunţă că manualele şcolare vor fi cumpărate prin licitaţie. “Organizanizarea evaluării proiectelor de manuale şcolare pentru învăţământul preuniversitar este asigurată de CNEE. În vederea evaluării proiectelor de manuale şcolare, CNEE întreprind eurmătoarele acţiuni: publică pe site-ul www.rocnee.eu lista cu disciplinele de pregătire necesară de manuale, în scopul lansării apelului pentru realizarea bazei de date cu experţi cooptaţi”, se arată în documentul publicat în Monitorul Oficial.

Câştigătorii licitaţiei vor încheia un contract cu Ministerul Educaţiei Naţionale pe o durată de patru ani. Evaluarea calităţii ştiinţifice şi a criteriilor de conformitate a conţinutului fiecărui proiect de manual şcolar va fi realizată de cinci experţi, spune sursa citată. “În cazuri excepţionale în care la nivel naţional nu se găsesc cinci experţi, evaluarea calităţii ştiinţifice şi didactice a conţinututlui proiectului de manual şcolar se poate realiza şi cu minim trei experţi cooptaţi”, spune documentul.

Conform regulamentului, identitatea membrilor comisiei de evaluare şi experţilor cooptaţi este confidenţială şi nu poate fi dezvăluită decât la solicitarea scrisă a instanţelor de judecată. “Toţi experţii cooptaţi care au avut erori în activitatea desfăşurată în procesul de evaluare nu vor mai fi selectaţi în evaluările proiectelor de manuale şcolare viitoare şi nici în grupurile de lucru pentru elaborarea subiectelor pentru evaluările naţionale, bacalaureat, titularizare şi definitivare în învăţământ, pentru următorii 5 ani calendaristici”, se arată în sursa citată.

Un proiect de manual trebuie să obţină 95 de puncte din 100 pentru a trece evaluarea privind calitatea ştiinţifică. Acestea trebuie să fie aprobate şi prin ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale. (Sursa: Mediafax)