Alb-albaştrii sub lupă

0
413

Pigliacelli – Trei faze l-au solicitat, în repriza secundă. Mai întâi a fost pe fază la şutul din stânga al lui de Nooijer. Apoi a respins destul de prost reluarea lui Ianis, până la Vână, pe care l-a blocat oportun şi în cele din urmă a intervenit la şutul lui Hagi junior, care-l depăşise iniţial pe portarul italian.

Dimitrov – Nu pare o soluţie de prim 11 nici în acest sistem 3-4-3. Surprins de urcarea lui Ianis în finalul primei părţi şi de cea a lui de Nooijer în repriza secundă. A avut câteva învăluiri, dar n-au fost finalizate eficient.

Donkor – Deşi a început practic cu un galben de la vestiare, după o decizie exagerată de arbitrului la prima fază, a făcut un meci excelent. Dacă nu se mai complică, dacă nu se crede mai tehnic decât este şi joacă simplu, fără acele black-out-uri din prima parte a campionatului, poate fi printre cei mai buni fundaşi din Liga I.

Kelic – Sistemul cu 3 stoperi îi permite să mai urce uneori, dar nu are soluţii în jumătatea adversă. A avut două reluări cu capul pe lângă poartă şi un şut de la marginea careului pe portar. Pe apărare a fost surprins de Vână la respingerea lui Pigliacelli, nu avea voie să-i lase prim-planul.

Tiago Ferreira – L-a scăpat uşor pe Ianis la pătrunderea prin care decarul gazdelor a trecut şi de Pigliacelli. Nici la Ţâru nu făcuse un marcaj eficient, la o fază fixă în debutul jocului.

Bancu – Nu-l mai are pe Mitriţă pentru combinaţiile letale pe stânga, cu Mihăilă nu pare conectat. Este totuşi unul dintre liderii echipei, practic el şi Cicâldău au rămas oamenii de la care se aşteaptă cel mai mult.

Mateiu – Nu a mai ieşit în evidenţă, dar a făcut un meci bun. A apărut de câteva ori în stânga, pe poziţia lui Mitriţă, dar se vede că nu se descurcă foarte bine în bandă.

Cicâldău – Evoluţie solidă contra fostei sale echipe, a avut destule servicii eficiente, a centrat excelent pentru Kelic, când acesta a reluat pe lângă poartă. A şutat bine din drop la începutul reprizei secunde, dar pe portar. Vână trebuia eliminat când l-a lovit pe final.

Meza Colli – Un personaj pe care doar Mangia îl vede în echipa Universităţii, fiindcă nimeni altcineva nu pricepe ce caută chiar în lot. Poate prin Azerbaidjan se joacă altfel fotbalul ori l-au confundat conducătorii Craiovei cu fratele mai bun, însă acest Meza Colli nu seamănă defel cu un jucător de Liga I. „Mitriţă de picior stâng?” Hmm, doar o glumă proastă! Sperăm să nu ne mai chinuie cu apariţiile sale.

Mihăilă – Păcat că evoluţia sa modestă a venit tocmai la o zi după ce a împlinit 19 ani. Luftul penibil din startul părţii secunde a fost etalon pentru prestaţia sa de la Ovidiu.

Koljic – A tras penalty-ul la fel de prost ca în meciul cu FCSB. Oricum, nu se impunea lovitură de pedeapsă la acea fază. Are două marcate, la Mediaş şi Chiajna, şi două ratate, e timpul să lase pe altcineva. Nu a făcut un meci bun, a redublat bine de câteva ori, dar n-a fost inspirat la finalizare, atât la penalty, cât şi la o reluare din 6 metri în partea secundă.

Martic – A pătruns bine în ultimul minut, dar n-a fost inspirat cu pasa către Bancu, interceptată, Rocha era mai bine plasat, pe 6 metri.

Nuno Rocha – N-a avut ocazia să dezamăgească, a jucat prea puţine mingi, dar nimănui nu-i era dor de el. „Doctor Alban” părea mai degrabă preocupat să nu îngheţe.

Cristea – Introdus la alibi de Mangia. Poate că trebuia să facă schimbarea în minutul 30, pentru ca veteranul să execute penalty-ul.