SCMU Craiova bate Piteştiul şi sare pe podium

0
390

Echipa lui Aco Todorov a învins Piteştiul în Polivalentă şi şi-a asigurat practic mai multe meciuri pe teren propriu în play-off

SCMU Craiova a obţinut un succes important sâmbătă seara, în Sala Polivalentă, contra celor de la BCM U FC Argeş Piteşti, scor 80-76, pe sferturi: 22-16, 25-17, 10-24, 23-19. Prima jumătate de meci a fost la discreţia craiovenilor, consistenţi pe ambele faze. Troupe a punctat de fiecare dată când a avut ocazia împotriva fostei sale echipe, Curry a coordonat impecabil fiecare atac, iar defensiva a fost la înălţime, aşa cum îşi propuseseră înainte de joc craiovenii, să blocheze shooterii piteştenilor. Sfertul al doilea s-a terminat cu o serie de aruncări de la distanţă de ambele părţi, spre deliciul asistenţei. Deşi au condus şi cu 17 puncte şi au avut 14 puncte avantaj la pauză, jucătorii lui Aco Todorov s-au văzut egalaţi după un sfert trei în care n-au avut replică la jocul violeţilor. Totuşi, oaspeţii nu au reuşit să intre vreodată în avantaj. Chiar dacă echilibrul s-a menţinut până spre final, Craiova a fost echipa care a controlat şi ultimul parţial, impunându-se meritat, după un joc spectaculos. S-a remarcat din nou cu o prestaţie solidă a pivotul Koreniuk, datorită căruia Craiova nu a mai pierdut lupta sub panou cu Piteştiul, ca în meciul direct precedent, chiar dacă scorul la recuperări a fost şi acum favorabil oaspeţilor 38-31. Uriaşul ucrainean a terminat în double double, cu 19 puncte şi 12 recuperări, fiind decisiv în special în ultimul sfert. Americanul Jason Boone a fost străinul care nu a prins lotul pentru acest meci, probabil după prestaţiile mai puţin reuşite din ultima perioadă, dar şi pentru că a fost dominat sub panou la ultimul joc cu argeşenii. În urma acestui succes important, Craiova îşi ia revanşa asupra Piteştiului după controversatul meci direct din Trivale şi totodată pune 4 puncte faţă de formaţia argeşeană, asigurându-şi, în mare măsură, mai multe meciuri acasă în play-off. În faţa a 1.500 de spectatori, au evoluat pentru SCMU Craiova: Koreniuk 19 puncte, Troupe 16, Curry 13, Gajovic 13, Mijajlovic 12, Fraseniuc 5, Radukic 2, Casale, Ionescu. De la oaspeţi s-au remarcat Bishop şi fostul jucător al Craiovei, Siriscevic. Alb-albaştrii sunt pe locul 3, cu 28 de puncte şi joacă în etapa viitoare în deplasare, cu liderul, CSU Sibiu, la sfârşitul acestei săptămâni.