Bunuri de peste 200.000 de lei, confiscate de poliţişti

0
440

În urma unei acţiuni desfăşurate ieri, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilicite din aria produselor accizabile şi a drepturilor de autor. “În timpulactivităţilor desfăşurate, au fost constatate nouă infracţiuni. S-au indisponibilizat mărfuri în valoare de peste 200.000 de lei, reprezentând 1 kg de aur, 300 g de argint, 270 de pachete de ţigarete, fără timbru fiscal, 160 de produse cosmetice şi articole de încălţăminte şi îmbrăcăminte. La acţiune au participat şi colegi de-ai noştri din cadrul Serviciului Rutier şi ai Serviciului Criminalistic “, a precizat insp.princ.  Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj. Un caz aparte a fost, la intrarea în Craiova, când un autocar ce aparţine unei firme specializate în transportul de persoane în străinătate, a fost oprit în trafic şi verificat. În bagajele mai multor pasageri au fost găsite peste 90 de produse cosmetice, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, care purtau însemnele şi inscripţiile unor mărci înregistrate, pentru care nu s-au putut prezenta documente de originalitate sau autenticitate, precum şi cantitatea de 400 g de aur.