CAO împrumută 39 milioane de euro de la BERD

0
515

Consilierii locali sunt cei care se pronunţă, astăzi, cu privire la împrumutul de 39 milioane de euro pe care Compania de Apă Oltenia intenţionează să-l contracteze de la BERD. Valoarea totală a proiectului este de 434 milioane de euro, iar această sumă ar reprezenta cofinanţarea pe care trebuie să o asigure numai compania. În proiect intră şi construcţia aducţiunii de apă de la Izvarna – firul II.

La sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut, Compania de Apă Oltenia (CAO) a depus la Ministerul Fondurilor Europene cererea de finanţare pentru un proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi canalizare în Dolj. Valoarea totală a proiectului este de 434 milioane de euro, fiind, de departe, cel mai mare proiect care a fost accesat vreodată pe o astfel de sumă. Fondurile UE reprezintă 75,77% din totalul cheltuielilor eligibile, adică 276 milioane de euro. De la bugetul de stat se acoperă 42,22 milioane de euro, iar de la Primăria Craiova – 6,49 milioane de euro.

Al doilea împrumut al CAO

În timp ce municipalitatea participă cu o cotă de finanţare de 1,78%, companiei de apă îi revine o cotă de 10,86% din proiect, adică 39,57 milioane de euro. Pentru a-i fi aprobată cererea de finanţare, reprezentanţii CAO trebuie să facă mai întâi dovada „identificării resurselor pentru co-finanţarea proiectului”. Dar cum este vorba de o sumă destul de mare pentru bugetul propriu, conducerea CAO a decis să recurgă la un alt împrumut – al doilea – de la BERD (n.r. –Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare), din care să-şi acopere partea sa în proiect.

Pre-acordul de finanţare va fi trimis la minister

Pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi, se află un proiect de hotărâre prin care se propune împuternicirea primarului Mihail Genoiu să semneze „pentru şi în numele municipiului Craiova” pre-acordul de finanţare între CAO şi BERD. După ce proiectul de hotărâre va primi şi votul consilierilor locali, iar pre-acordul de finanţare va fi semnat, o copie a acestui document va fi trimisă către Ministerul Fondurilor Europene „în vederea completării documentaţiei suport pentru aprobarea cererii de finanţare”. În cadrul acestui proiect, a fost aprobat, în iunie 2013, şi un acord de sprijin al proiectului cu BERD-ul. 

Împrumutul va fi rambursat în 15 ani

Potrivit proiectului de hotărâre, CAO va contracta de la BERD un împrumut de 39 milioane de euro – până la 25 milioane de euro sub forma unui împrumut angajant şi până la 14 milioane de euro sub forma unui împrumut neangajant. Împrumutul trebuie rambursat în 15 ani, cu o perioadă de graţie de 4 ani, iar suma minimă de rambursare anticipată este 1,5 milioane de euro. Împrumutul acestea este, de fapt, al doilea pe care compania îl semnează cu BERD. În septembrie 2013, CAO a solicitat primul credit de la banca respectivă –în valoare de 57 milioane de lei – pe  care trebuie să-l ramburseze până la data de 10 martie 2028.

O finanţare de 50 milioane de euro pentru Izvarna II

Conducta Izvarna II, care presupune o aducţiune a apei dintr-o sursă de adâncime din judeţul Gorj, este un proiect mai vechi, care nu a mai apucat să fie implementat în totalitate. Prin acest proiect cu fonduri europene, compania îşi propune să ducă la bun sfârşit construcţia acestei conducte de apă. După ultimele estimări, ar fi nevoie de aproximativ 50 milioane de euro pentru execuţia de lucrări. O problemă o reprezintă, însă, exproprierile ce trebuie să fie făcute, întrucât, pe traseul pe care este proiectată să treacă firul II Izvarna, se suprapun multe proprietăţi. Conducta ar urma să aibă o lungime totală de 114 kilometri, dintre care sunt realizaţi, încă din timpul anilor 1980, pe o lungime de 21 de kilometri  – în sensul spre Craiova şi alţi 16 kilometri – în sensul dinspre Craiova spre sursa de apă.