Universitatea Craiova şi liderul din Ungaria, Ferencvaros Budapesta, au convenit să-şi împartă loturile pentru două meciuri amicale în aceeaşi zi, ambele fiind la final de stagiu de pregătire în Antalya. Astfel, echipa B a lui Devis Mangia, cu numai doi juniori la start, a terminat la egalitate, scor 1-1, cu formţia de rezerve a lui Serghei Rebrov. Maghiarii au deschis scorul încă din minutul 2, când, în urma unui corner, Daniel Böde a câştigat duelul cu Kelic în mijlocul careului şi l-a executat pe Popescu. Kelic putea egala în minutul 15, când a reluat cu capul în bară, tot la un corner. În minutul 81, Lucian Buzan a egalat, cu un şut fără preluare din careu.
În ultimul minut, craiovenii au solicitat un penalty la un fault asupra lui Martic şi în reproşurile la adresa arbitrilor au fost şi acuze că au pariat pe acest meci!
Universitatea Craiova a evoluat în formula: L. Popescu (87 Preduţ) – Martic, R. Popa, Kelic, Briceag – Meza Colli, Fedele, Bic, Zete (73 Buzan) – Nuno Rocha, Baicu (73 Sârbu).
Pentru „Vulturii Verzi” a evoluat şi fostul jucător a Iaşului, Lukacs Bole, dar şi Marten Wilmots, fiul fostului internaţional belgian şi selecţioner al „Dracilor Roşii” Marc Wilmots. Ungurii au jucat cu echipa: A. Varga – Cernik, Takács, Leandro, Vida – Csonka – Bőle, Wilmots, Amadou – Böde (67 Szereto), B. Lovrencsics.
Formulele de bază ale celor două echipe se vor confrunta în această după amiază, de la ora 16, în încheierea stagiilor de pregătire din Antalya. În celelalte meciuri amicale din Turcia, Craiova a câştigat cu 2-1 contra formaţiei turce Adana Demirspor (locul 11 în liga secundă) şi cu 3-0 împotriva ucrainenilor de la Vorskla Poltava (locul 5 în prima ligă). Sâmbătă după-amiază, oltenii revin în Bănie, unde vor pregăti primul meci oficial, cel din deplasare cu Viitorul, programat duminică, 3 februarie, de la ora 20.