Priorităților Președinției României la Consiliul Uniunii Europene în cadrul reuniunii Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European

0
344

În cadrul vizitei pe care o efectuează la Strasbourg, prim-ministrul Viorica Dăncilă a prezentat,  ieri, prioritățile Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, în cadrul reuniunii Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European.

În alocuțiunea sa, prim-ministrul Viorica Dăncilă a arătat că principalul obiectiv al Președinției române este acela de a contribui la crearea unei Europe mai unite, mai coezive și mai aproape de cetățeni.

Premierul român a subliniat, de altfel, că Președinția română a Consiliului UE este plasată sub moto-ul “Coeziunea, o valoare comună europeană”, ceea ce reflectă atenția pe care România o acordă coeziunii în toate dimensiunile sale: politică, economică și socială.

În continuare, șeful Executivului a prezentat priorităţile în cadrul celor patru piloni principali ai Președinției române a Consiliului UE:

Ø Europa convergenței: asigurarea convergenței și coeziunii – în scopul unei dezvoltări durabile și echitabile pentru toți cetățenii și statele membre este esențială pentru asigurarea unei Europe unite și pentru creșterea competitivității UE la nivel global;

Ø Europa siguranței- consolidarea coeziunii și cooperării între statele membre în fața noilor provocări de securitate ce amenință siguranța cetățeanului și sprijinirea inițiativelor de cooperare în domeniu;

Ø Europa, actor global – consolidarea rolului global al Uniunii Europene, prin asigurarea unei coeziuni sporite în jurul angajamentelor comune asumate prin Strategia Globală de Politică Externă și de Securitate a Uniunii Europene, prin promovarea politicii de extindere a Uniunii și asigurarea consistenței politicilor UE în vecinătate, precum și prin implementarea angajamentelor UE în plan internațional;

Ø Europa valorilor comune – stimularea coeziunii europene politice prin raportare permanentă la valorile comune pe care se bazează Uniunea și implicarea tinerilor în viața comunității.

Premierul Viorica Dăncilă a făcut apel la sprijinul membrilor grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților pentru găsirea celor mai adecvate răspunsuri la nevoile reale ale cetățenilor europeni și pentru avansarea dosarelor complexe de pe actuala agendă europeană.

Soraya Post, coordonator S&D pe problematica minorității roma, a transmis un călduros “bun-venit” prietenilor din România, menționând că “este o mândrie să vedem o femeie prim-ministru”.

În intervenția sa, președintele Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor din Parlamentul European, Udo Bullmann, a urat succes prim-ministrului și Guvernului României în exercitarea primei Președinţii a Consiliului UE, exprimându-și încrederea că obiectivele fixate vor fi îndeplinite. Udo Bullman s-a declarat convins de angajamentul pro-european al Guvernului României și a subliniat că obiectivul general al asigurării coeziunii economice și sociale se regăsește în toate prioritățile promovate la nivel european.

De asemenea, europarlamentarul Jose Blanco Lopez a arătat că Președinția României vine într-un moment definitoriu pentru proiectul european.

Totodată, europarlamentarul Constanze Krehl, coordonator S&D în comisia pentru dezvoltare regională, a evidențiat deschiderea și determinarea manifestate deja de Președinția română în privința demarării negocierilor legislative pe viitoarea politică de coeziune, un element extrem de pozitiv, salutat de întreg grupul S&D din Parlamentul European.