Bercea Mondial, trimis în judecată pentru evaziune fiscală şi spălare de bani

0
396

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au finalizat cercetările şi au întocmit rechizitoriul prin care au dispus trimiterea în judecată a lui  Sandu Anghel, zis “Bercea Mondial”, pentru comiterea infracţiunilor de spălare de bani şi evaziune fiscală în formă continuată, prejudiciul cauzat de el depăşind 1 milion de euro. Reamintim că bărbatul este după gratii din luna februarie 2011, fiind judecat, în stare de arest preventiv, într-un alt dosar, pentru tentativă la omor calificat.

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au preluat cercetările în mai multe cauze în care era suspectat Sandu Anghel, iar în luna august a.c., având destule indicii cu privire la comiterea unor infracţiuni de natură economică, au cerut Tribunalului Dolj arestarea preventivă a bărbatului. Având în vedere că Bercea Mondial era deja arestat, propunerea procurorilor a fost respinsă, însă aceştia au continuat cercetările în dosar, au efectuat expertizele contabile necesare, iar la sfârşitul săptămânii trecute l-au trimis pe bărbat în judecată.

Potrivit unui comunicat de ieri, probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat faptul că, în perioada 2001-2005, inculpatul Sandu Anghel a acordat, sub formă de avans, marfă şi împrumuturi financiare suma de 5.080.359,1 lei (peste 1.000.000 euro), în condiţiile în care între societăţi nu s-au derulat tranzacţii comerciale. În plus, acesta a ridicat din conturile societăţilor administrate, în baza unor documente fictive, suma de 1.840.000,40 lei reprezentând salarii, pe care a introdus-o în  circuitul financiar al societăţilor sale. În plus, anchetatorii au stabilit că Bercea Mondial a distrus sau ascuns actele contabile aparţinând celor cinci societăţi al căror  asociat şi administrator a fost, cu scopul de a îngreuna şi obstrucţiona controlul organelor fiscale.

“În urma controlului efectuat de organele fiscale a mai rezultat că inculpatul, în calitate de persoană fizică şi persoană juridică, a acordat împrumuturi unor diferite persoane fizice şi juridice de la care a perceput o dobândă lunară cuprinsă între 5 şi 15%, veniturile astfel obţinute în plus faţă de suma împrumutată nefiind declarată organelor financiare, sustrăgându-se, astfel, de la plata obligaţiilor către bugetul de stat. În plus, inculpatul nu a înregistrat adaosul comercial aferent mărfurilor achiziţionate şi vândute de una din societăţile comerciale al cărei administrator era, diminuând atât veniturile din vânzarea mărfurilor, cât şi cheltuielile cu mărfurile (cu consecinţa diminuării profitului impozabil) şi a cumpărat pentru o altă societate pe care o administra un teren în suprafaţă de 4.188,70 mp în valoare totală de 3.963.462.000 lei (din care TVA-ul era de 632.821.664 lei), pe care ulterior şi l-a vândut sieşi, ca persoană fizică cu preţul de 5.000 Ron, prin vânzarea cu un preţ inferior valorii de cumpărare a terenului, fiind influenţate obligaţiile la bugetul consolidat al statului, firma sustrăgându-se de la plata impozitului pe profit în sumă de  82.016,0084 Ron”, după cum se mai arată în comunicatul Parchetului Curţii de Apel Craiova.

În cursul urmăririi penale, în vederea recuperării prejudiciului, prin ordonanţa procurorului de caz s-a dispus instituirea unui sechestru asigurator asupra conturilor inculpatului, în suma de 102.609,01 euro şi 436.863,98 Ron, precum şi asupra a 13 imobile deţinute de inculpat.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Olt.