Calul lui Otetelişeanu, pe zidul de la Biserica „Sfântul Ilie”

0
542

Primăria Craiova va continua, din primăvară, amenajările care fusese anunţate mai demult în zona istorică, dar care, din diverse motive, n-au mai fost realizate nici până acum. Autorităţile au în plan, printre altele, să decoreze şi piaţeta din jurul bisericii Sfântul Ilie.

Micuţa piaţetă din jurul bisericii Sfântul Ilie, care s-a creat după ce s-a decis să se renunţe la gard din raţiuni estetice, va fi mult îmbunătăţită în acest an. Autorităţile susţin că se va trece la punerea în practică a proiectului propus iniţial municipalităţii şi executat de artistul plastic craiovean, Lucian Irimescu: zidul vechi de cărămidă care a fost păstrat intact din structura unei construcţii de la 1900 va fi reamenjat prin montarea unei statui ecvestre. „Domnul Irimescu a execitat deja calul respectiv şi va trebui să-l şi montăm în piaţa bisericii, în această primăvară”, a anunţat, într-un interviu acordat  cotidianului nostru, primarul Craiovei, Mihail Genoiu.

Remodelarea zonei, demarată de fostul primar Olguţa Vasilescu

Remodelarea zonei din jurul bisericii a fost începută, după cum se ştie, în timpul mandatului fostului primar, Lia Olguţa Vasilescu. În acord cu amenajările din centrul istoric, edilul de atunci şi-a manifestat şi dorinţa de a pune în valoare acest spaţiu. Aflată în căutarea celei mai bune şi originale idei, administraţia a organizat, cu ajutorul arhitecţilor din Bănie, un concurs de soluţii pentru mobilarea urbană a zonei. La apelul lansat de autorități, au răspuns mulţi artişti din diverse colţuri ale ţării, aceştia imaginându-şi că spaţiul din jurul bisericii ar putea să arate în multe feluri. Însă, din cauză că se află şi un mormânt lângă lăcaşul de cult în care se presupune că îşi doarme somnul veşniciei chiar unul dintre ctitori, reprezentanţii bisericii s-au arătat rezervaţi în privinţa mutării acestuia, iar iar proiectul urban a fost abandonat.

Amenajări peisagistice care au schimbat înfăţişarea

Cu ajutorul angajaţilor regiilor aflate în subordinea municipalităţii, zona a fost, totuși, mult înfrumuseţată, astfel încât imaginea s-a schimbat aproape complet. Tot spaţiul a fost curăţat şi a fost plantat un covor de iarbă. Cei trei copaci din specia pin negru, despre care se spune că au fost plantaţi cu sute de ani în urmă, când bisericuţa nici nu arăta aşa, ci era doar un mic lăcaş de închinare din lemn, au fost şi ei decoraţi cu piatră de râu. De jur-împrejurul spaţiului, municipalitatea a montat multe băncuţe. În amurgurile lungi de vară, zona devine deosebit de animată şi datorită faptului că strada „Mihail Kogălniceanu” a fost închisă traficului rutier. Pentru mormântul din mijlocul acestei zone, autorităţile au găsit o variantă ingenioasă: a fost îmbrăcat într-o structură de lemn, care, apoi, a fost mascată cu plante verzi.

O bibliotecă publică sau o cascadă de verdeaţă

Schimbările la care gândeşte acum municipalitatea se referă strict la zidul vechi ce străjuieşte în latura dreaptă a bisericii. În toate scenariile imaginate de arhitecţi, această bucată de zidărie, dată fiind vechimea considerabilă, şi-a găsit un loc, ba chiar unul central, în unele proiecte. De exemplu, o echipă de arhitecţi a venit cu ideea ca zidul să fie păstrat întocmai, fără nici o modificare în plus, dar să susţină câteva rafturi din lemn, pe care să se găsească mai multe volume, care să fie la dispoziția celor care se relaxează în zona respectivă. Vizitatorii vor fi încurajați să răsfoiască o carte, zidul căpătând imaginea unei biblioteci publice. Alţi arhitecţi şi-au imaginat peretele din cărămidă ca o seră verde, propunând să fie îmbrăcat integral într-o salbă de plante curgătoare, care să imagineze apele unei fântâni de verdeaţă.

Statuia din bronz aşteaptă să fie montată

Proiectul spre care se îndreaptă autorităţile este cel propus de arhitectul craiovean, Lucian Irimescu, şi constă în decorarea zidului respectiv cu un monument ecvestru. Statuia poartă denumirea „Umbra lui Otetelişeanu” şi îl reprezintă pe unul dintre ctitorii bisericii, boierul Ilie Otetelişeanu, în ipostaza de călăreţ. Monumentul a fost turnat în bronz, într-un atelier din Arad, iar acum se găseşte, conform celor declarate de edilul Mihail Genoiu, în uzina Popeci, aşteptând momentul când va fi instalat. Lucian Irimescu, cel care a conceput această statuie, şi-a imaginat că perechea cal-călăreţ va ieşi pe jumătate din zid, pentru a crea impresia celor care o vor privi că vine din istorie. Respectând aceste detalii de concepere, statuia va fi lipită, aşadar, de zidul respectiv, care mai înainte are nevoie şi de o curăţare.