Cum au fost „scăzute” în sus pensiile foştilor militari, poliţişti şi agenţi secreţi

2
376

Consiliul Fiscal dă dreptate “Ziarului Financiar” în problema creşterii cheltuielilor cu pensiile speciale, ca urmare a reformei pensiilor, scrie Mediafax. Publicaţia a scris, în urmă cu două săptămâni, că reforma sistemului de pensii a majorat cele 159.000 de pensii speciale ale poliţiştilor, militarilor şi lucrătorilor din serviciile secrete în loc să le reducă, aşa cum şi-a asumat Guvernul. Explicaţia este că recalcularea pensiilor s-a făcut acordând câte doi ani vechime pentru fiecare an de lucru pentru cadrele MAI, MApN şi serviciile secrete. Aşa se face că, în cazul unui locotenent colonel în vârstă de 43 de ani, trecut în rezervă în 2008, s-a calculat, în 2011, un stagiu de cotizare de 45 de ani, deşi el a lucrat doar 20 de ani. În baza acestui calcul, a obţinut o pensie brută de 2.654 lei/lunar, ceea ce înseamnă că el ia, în mână, o pensie de 2.230 de lei.

Consiliul fiscal (autoritate care sprijină Guvernul în procesul de elaborare şi derulare a politicilor fiscal-bugetare şi a cărei opinie este obligatorie la aprobarea bugetului sau la rectificare), condus de Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen-Bank a ajuns la concluzia că, deşi, iniţial, „exerciţiul de recalculare a pensiilor speciale anticipa, conform calculelor Ministerului Muncii, economii bugetare substanţiale la nivelul cheltuielilor cu pensiile, în cele din urmă putem constata că acest demers s-a concretizat în cheltuieli suplimentare cu pensiile aferente celor 159.000 de pensionari din această categorie (aproximativ 1 mld. lei cheltuială anuală suplimentară), în condiţiile în care pensia medie corespunzătoare creşte, în urma recalculării, de la 1.755 lei (nivel utilizat pentru fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2011) la 2.289 lei în anul 2012 (o creştere medie de 30,4%)”. Această creştere explică, în parte, şi adâncirea deficitului fondului de pensii evidenţiată de „Ziarul Financiar”, care arăta în august, pe baza evoluţiilor cheltuielilor cu pensiile din prima jumătate a anului, că deficitul se va majora, pe întreg anul 2011, în urma reformei pensiilor, cu 1 miliard de euro faţă de 2010.

La fundamentarea proiectului bugetului pentru 2011 fostul ministru al Muncii, Ioan Botiş, nu a putut explica modul în care s-au alocat sumele pentru pensiile speciale, arătând că recalcularea s-a făcut şi se face nu de către casele de pensii, ci de către instituţiile implicate – respectiv Ministerul Apărării, Ministerul de Interne şi serviciile secrete. Şi, după cum se vede acum, aceste instituţii au recalculat pensiile ”în sus” şi, chiar dacă nu au contribuit deloc la sistemul de pensii, foştilor militari, poliţişti şi agenţi secreţi li s-a calculat ca vechime dublul perioadei lucrate, iar ca nivel de contribuţie toate veniturile obţinute în această perioadă, ca şi cum ar fi fost „taxaţi” cu acel 9,5%, obligatoriu în cazul angajaţilor de rând, pentru toţi banii câştigaţi.

 

2 COMENTARII

  1. Autorul s-a documentat intr-un mod nepermis de superficial. Nu la toti militarii, politistii si agentii secreti li s-a calculat ca vechime dublul perioadei lucrate ci doar celor ce au lucrat in conditii cu un grad deosebit de periculozitate, precum parasutistii, pirotehnicienii, etc. si numai pentru perioadele in care au indeplinit efectiv functii de acest gen. De exemplu, pentru a activa intr-o grupa de interventie antitero, varsta maxima era de 35 de ani, dupa care primeai alte atributii. Cei care au furnizat informatiile trunchiat incearca din nou manipularea populatiei prin aplicarea principiului machiavelic dezbina si stapaneste.

Comments are closed.