Un pact de stabilitate întărit, pentru salvarea Europei

0
685

Parisul şi Berlinul finalizează negocierile pentru un nou tratat de guvernare, menit să împingă statele europene la reforme structurale. Este un răspuns politic la criza pieţelor, care se agravează. Pentru moment, negocierile se derulează exclusiv între Paris şi Berlin. Dar ele vor conduce la un acord care va cuprinde toată Europa sau, cel puţin, întreaga zonă euro. Franţa şi Germania şi-au intensificat discuţiile, în ultimele ore, pentru întărirea pactului de stabilitate. Obiectivele vor fi prezentate, în linii mari, partenerilor europeni, înaintea summitului din 9 decembrie. El este urgent: criza se agravează cu fiecare zi, fapt dovedit prin creşterea ratelor în Italia şi Spania, săptămâna trecută. Nu puţine economii se întreabă cum vor putea statele europene să se refinanţeze în 2012. Mai mult: în cel mai mare secret, numeroase mari bănci, în special anglo-saxone, au instituit protocoale interne pentru protejarea activelor lor, în caz de defecţiune a zonei euro. Dovadă că acest scenariu virtual există, încă de câteva săptămâni şi a devenit un risc plauzibil. Cele mai sălbatice zvonuri care circulă: potrivit cotidianului italian „La Stampa” de duminică, FMI ar putea oferi un împrumut Italiei între 400-600 miliarde euro. Washingtonul „a refuzat” să comenteze informaţia, iar Parisul o consideră nebună. Pentru moment, Franţa şi Germania încă mai cred într-un răspuns politic la criză, sub forma unei întăriri a tratatelor în vigoare. Potrivit „Welt am Sonntag”, Angela merkel şi Nicolas Sarkozy ar lua în considerare instituirea unui pact de stabilitate şi de creştere economică limitat la câteva ţări din zona euro. Potrivit acestui nou pact, un „club de supereuropeni”, organizat în jurul a şase ţări din zona euro, beneficiari ai unui rating de ţară „AAA” (Franţa, Germania, Austria, Olanda, Finlanda, Luxemburg), apte să instituie o disciplină financiară desăvârşită, ar putea fi adoptat în ianuarie sau februarie 2012. El se va baza pe acorduri bilaterale, pe modelul acordului Schengen. O zonă euro cu două viteze? Ideea este formal respinsă de Elysee. „Noi lucrăm la o reformă a tratatului celor 27 (…). Noi dorim un tratat cu 17 membri ai zonei euro. Excluderea ţărilor fragile ale zonei euro ar fi absurdă”. Aceste viitoare reforme „vor fi echilibrate între disciplină şi solidaritate”, susţine Parisul. Disciplina instituită va permite monitorizarea bugetelor naţionale. De asemenea, ţările membre se vor angaja doar pe traiectoriile bugetare şi vor demara reforme structurale.