Peste 600 de zboruri anulate pe aeroporturile din Germania

0
442

Peste 600 de zboruri au fost anulate joi în urma grevei personalului de securitate de la aeroporturile Duesseldorf, Koln-Bonn şi Stuttgart, angajaţii nemulţumiţi cerând creşterea salariilor, informează agenţia de ştiri Dpa.

Greva personalului de securitate de la cele trei aeroporturi a afectat aproximativ 110.000 de pasageri, dar şi traficul aerian de marfă, mai ales că firma de curierat DHL are un centru major la Koln-Bonn. În urma grevei au fost anulate 130 de zboruri la Koln-Bonn, 350 la Duesseldorf şi 125 la Stuttgart, iar numeroase alte zboruri au înregistrat întârzieri semnificative.

O grevă similară s-a desfăşurat luni la aeroporturile din Berlin.

Sindicaliștii susțin că greva a fost “provocată” de angajatorii care au oferit o creştere de doar 2% a salariilor în următorii doi ani, în timp ce personalul care efectuează controale de securitate se aștepta la o creștere până la valoare de 20 de euro pe oră, care ar reprezenta în unele cazuri o majorare a salariului de 30%. Următoarea rundă de discuţii între sindicat şi angajatori se va desfăşura pe 23 ianuarie.