Campionatul Greciei, suspendat din nou

0
387

Etapa a 15-a din campionatul Greciei s-a amânat, după ce arbitrii au intrat în grevă, ca urmare a agresiunii arbitrului internațional Thanasis Tzilos de către 4 persoane în momentul în care își părăsea locuința din Larissa. Arbitrul în vârstă de 33 de ani a suferit mai multe răni, fiind internat în spital.

“Pentru a ne arăta sprijinul faţă de colegul nostru, suspendăm activităţile până la noi ordine. Ne exprimăm indignarea în ceea ce priveştea acest atac laş faţă de colegul nostru Thanasis Tzilos şi atacurile repetate asupra arbitrilor. Nu vom lăsa pe nimeni să ne terorizeze”, a anunţat asociaţia arbitrilor din Grecia.

Astfel, meciurile programate pentru etapa numărul 15 au fost amânate. Super Liga a mai fost suspendată chiar în acest an în martie, după ce patronul lui PAOK a intrat cu un pistol pe teren. De asemenea, în sezonul 2014-2015 a fost suspendat de 3 ori.